Comunicat - incompatibilitate - ROMAN MARINELA, funcționar public în cadrul Primăriei Comunei Săpânța, Județul Maramureș

7 mai 2015, 10:00

Agenția Națională de Integritate a constatat existența stării de incompatibilitate în cazul lui ROMAN MARINELA, funcționar public în cadrul Primăriei Comunei Săpânța, Județul Maramureș, întrucât, începând cu data de 01 iunie 2012, deține, simultan, atât funcția de Contabil șef în cadrul Primăriei Comunei Săpânța, cât și funcția de Contabil șef în cadrul Școlii Gimnaziale Săpânța.

Astfel, ROMAN MARINELA a încălcat atât dispozițiile art. 94, alin. (2), lit. a) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora Funcționarii publici nu pot deține alte funcții și nu pot desfășura alte activități, remunerate sau neremunerate, după cum urmează […] în cadrul autorităților sau instituțiilor publice”, cât și dispozițiile art. 97, alin. (2), lit. b) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora Raportul de serviciu al funcționarului public se suspendă până la încetarea funcției eligibile sau a funcției de deminitate publică, în cazul în care funcționarul public a fost ales sau numit”.


Persoana evaluată a fost informată despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistată sau reprezentată de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. ROMAN MARINELA nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

„Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încălcarea obligaţiilor legale privind […] starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective […]”.

„Persoana […] față de care s-a constatat […] starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică […]  pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.

 

Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalității, confidenţialității, imparţialității, independenţei operaţionale, celerității, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare.


AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE, 7 mai 2015
 

Related news: Back

11 966 706

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 13.03.2024