Comunicat - conflict de interese administrativ și penal, 7 foști sau actuali aleși locali

29 aprilie 2015, 10:00

Agenția Națională de Integritate a constatat existența conflictului de interese de natură administrativă și penală în cazul a șapte foști sau actuali aleși locali (doi primari, trei foști primari, un consilier local și un fost consilier județean).

Lista nominală a celor șapte foști sau actuali aleși locali în cazul cărora Agenția a constatat existența conflictului de interese de natură administrativă și penală:


1.

 

 

 

ROMAN PETRU

 

 

 

Primar al Orașului Deta, Jud. Timiș

CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV

În perioada exercitării mandatului de primar, S.C. “ON-WESTLINE” S.R.L. (societate comercială în cadrul căreia persoana evaluată și soția acesteia dețin calitatea de asociat unic și funcția de administrator) a încheiat cu Primăria Orașului Deta patru contracte de servicii, în valoare totală de 28.760 Lei, iar SOCIETATEA COOPERATIVĂ “CONSUMCOOP DETA” (societate în cadrul căreia care persoana evaluată deține calitatea de membru cooperator) a emis către Primăria Orașului Deta 100 de facturi în sumă totală de 45.543 Lei.

Persoana evaluată a încălcat, astfel, dispozițiile art. 75, lit. a) din Legea nr. 393/2004.

CONFLICT DE INTERESE PENAL

Prin încheierea și semnarea celor patru contracte de prestări servicii între S.C. “ON-WESTLINE” S.R.L. și Primăria Orașului Deta s-au realizat foloase materiale pentru sine și pentru soția sa.

Valoarea totală a achizițiilor (contracte comerciale și facturi pe bază de comandă) derulate în perioada 2009 - 2012 între societatea comercială și primărie și, respectiv, între societatea cooperativă și primărie, este de 74.303 Lei.

Având în vedere cele de mai sus, Agenția Națională de Integritate a sesizat și Parchetul de pe lângă Judecătoria Deta, Jud. Timiș, în vederea verificării indiciilor privind săvârșirea infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 301 din Codul Penal al României.

2.

 

 

 

MUȘAT APOSTOL

 

 

Fost Primar al Comunei Snagov, Jud. Ilfov

CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV

În exercitarea atribuțiilor de serviciu, a semnat un număr de 63 ordine de plată în beneficiul S.C. “BOGDAN EURO TRADE” S.R.L. (societate comercială în cadrul căreia fiul său deține calitea de asociat și funcția de  administrator) și un număr de trei ordine de plată în beneficiul S.C. “MONIK CONSULTING” S.R.L. (societate comercială în cadrul căreia nora sa a deținut calitatea de asociat și administrator, iar fiul său deține calitatea de asociat începând cu data de 06 mai 2011), prin care s-a produs un folos material pentru sine ori pentru fiul său, în valoare totală de 1.845.841,76 Lei.

 

Persoana evaluată a încălcat, astfel, dispozițiile art. 76, alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

 

CONFLICT DE INTERESE PENAL

În exercitarea atribuțiilor de serviciu, a semnat un număr total de 26 ordine de plată în beneficiul S.C. “MONIK CONSULTING” S.R.L. și un număr de 63 ordine de plată în beneficiul S.C. “BOGDAN EURO TRADE” S.R.L., prin care s-a obținut, direct sau indirect, un folos patrimonial atât pentru sine, cât și pentru fiul ori nora sa, în valoare totală de 2.343.039,76 Lei.

 

Având în vedere cele de mai sus, Agenția Națională de Integritate a sesizat și Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea, Județul Ilfov, în vederea verificării indiciilor privind săvârșirea infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 301 din Codul Penal al României.

3.

 

 

ANDRICI IRONIM

Primar al Comunei Tămășeni, Jud. Neamț

CONFLICT DE INTERESE PENAL

În perioada exercitării mandatului de primar (2012 - 2016), a semnat un contract de asistență juridică, încheiat între Primăria Tămășeni și Cabinetul individual de avocatură Dr. Ioan Chelaru”, prin care a obținut, direct, un folos patrimonial pentru sine, constând în neplata onorariului de avocat pentru asistența juridică ce i-a fost acordată în calitate de persoană fizică.

 

Având în vedere cele de mai sus, Agenția Națională de Integritate a sesizat și Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman, în vederea verificării indiciilor privind săvârșirea infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 301 din Codul Penal al României.

4.

 

GAVRILESCU NICOLAE

 

Fost Primar al Comunei Călinești, Jud. Argeș

CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV

În calitate de primar și ordonator principal de credite, a semnat un număr de 29 ordine de plată emise de Primăria Comunei Călinești către S.C. GYP STAR” S.R.L. (societate comercială în cadrul căreia soția persoanei evaluate deține calitea de asociat), în valoare totală de 971.151,29 Lei.

 

Persoana evaluată a încălcat, astfel, dispozițiile art. 76, alin. (1) din Legea nr. 161/2003 și dispozițiile art. 75, lit. a) din Legea nr. 393/2004.

5.

MELEN VASILE VIOREL

Fost Primar al Comunei Brodina, Jud. Suceava

CONFLICT DE INTERESE PENAL

În perioada exercitării mandatului de primar, a inițiat la data de 13 martie 2013 un proiect de hotărâre pentru aprobarea unui împrumut în valoare de 850.000 Lei de la bugetul de stat, în vederea achitării datoriei primăriei către S.C. “FORESTBROD” S.R.L (societate comercială al cărei administrator a fost până în luna iunie 2012).

 

Prin hotărârea consiliului local din data de 21.03.2013, s-a hotărât aprobarea contractării împrumutului, sumă ce fost adjudecată printr-un contract de împrumut, cu termen de rambursare de 5 ani, prin care primăria achită integral datoria către societatea comercială.

 

Ulterior obținerii creditului, persoana evaluată a semnat și ordinele de plată aferente, prin care primăria a achitat integral datoria față de societatea comercială.

 

Prin inițierea proiectului de hotărâre privind acordarea unui împrumut și adoptarea Hotărârii Consiliului local al Comunei Brodina, Melen Vasile Viorel a avut posibilitatea să anticipeze realizarea unui folos material pentru societatea comercială cu care s-a aflat în raporturi comerciale în ultimii 5 ani.

 

Având în vedere cele de mai sus, Agenția Naționalã de Integritate a sesizat Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Suceava, în vederea verificării indiciilor privind săvârșirea infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 301 din Codul Penal al României.

6.

SARU STANCU

Consilier local în cadrul Consiliului Local Săceni, Jud. Teleorman

CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV

În perioada exercitării mandatului de consilier local, a luat parte la deliberarea și adoptarea hotărârii emise de Consiliului Local Săceni, în baza căreia a fost semnat contractul de închiriere prin care s-au închiriat 111,5220 ha teren islaz (pajiște comunală) către Asociația Crescătorilor de Animale Sande, în cadrul căreia persoana evaluată avea calitatea de președinte - director general.

 

Persoana evaluată a încălcat, astfel, dispozițiile art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/2001 și art. 75, lit. f) din Legea nr. 393/2004.

7.

PORUȚIU MIHAIL

Fost consilier județean în cadrul Consiliului Județean Mureș, Jud. Mureș

CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV

În perioada exercitării mandatului de consilier județean, nu a anunţat la începutul dezbaterilor interesul personal pe care îl avea în adoptarea proiectelor de hotărâre şi nu s-a abţinut de la votarea următoarelor proiecte ale consiliului județean privind:

 

- aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al R.A. Aeroportul Transilvania Tîrgu-Mureș” pe anul 2012;

- implementarea guvernanței corporative la R.A. Aeroportul Transilvania Tîrgu-Mureș”, în vederea:

·         aprobării regulamentului de organizare și funcționare al Regiei Autonome “Aeroportul Transilvania” Tîrgu-Mureș, valabil la data numirii noilor administratori;

·         inițierii procedurii de selecție prealabilă a candidaților pentru Consiliul de administrație al Regiei Autonome “Aeroportul Transilvania” Tîrgu-Mureș;

·         aprobării comisiei de selecție prealabilă a candidaților pentru Consiliul de administrație al Regiei Autonome “Aeroportul Transilvania” Tîrgu-Mureș, unde a candidat și a fost declarat admis;

·         aprobării indemnizațiilor și a contractului de mandat al membrilor consiliului de administrație din care va face parte, deși anticipa crearea unui avantaj prin aprobarea acestuia.

Ulterior aprobării hotărârii Consiliului Județean Mureș, PORUȚIU MIHAIL a participat și a fost declarat admis la concursul organizat pentru deținerea funcției de Președinte al Consiliului de administrație al Regiei Autonome “Aeroportul Transilvania” Tîrgu-Mureș, administrator executiv, reprezentant al autorității publice tutelare.

 

Persoana evaluată a încălcat, astfel, dispozițiile art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/2001 și dispozițiile art. 75 și art. 77, alin. (1) și (2) din Legea nr. 393/2004.


 

Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat şi de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. ROMAN PETRU, MUȘAT APOSTOL și  GAVRILESCU NICOLAE nu au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

 

Persoanele menționate au încălcat următoarele prevederi legale:

 

·       art. 76, alin. (1) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruiaPrimarii […] sunt obligaţi să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziţie, în exercitarea funcţiei, care produce un folos material pentru sine, pentru soţul său ori rudele sale de gradul I”;

 

·       art. 46, alin. (1) din Legea 215/2001, potrivit căruiaNu pot lua parte la deliberarea şi la adoptarea hotărârilor consilierul local care, fie personal, fie prin soţ, soţie, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes personal în problema supusă dezbaterilor consiliului local”;

 

·       art. 75, lit. a) și f) din Legea nr. 393/2004, potrivit căruia „Aleşii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorităţii publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru: soţ, soţie, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv”; […] o asociaţie sau fundaţie din care fac parte”;

 

·       art. 77, alin. (1) și (2) din Legea nr. 393/2004, potrivit căruia „Consilierii judeţeni şi consilierii locali nu pot lua parte la deliberarea şi adoptarea de hotărâri dacă au un interes personal în problema supusă dezbaterii. În situaţiile prevăzute la alin. 1, consilierii locali şi consilierii judeţeni sunt obligaţi să anunţe la începutul dezbaterilor interesul personal pe care îl au în problema respectivă”;

 

·       art. 301, alin. (1) din Codul Penal al României, potrivit căruia „Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani, sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică”.

 

„Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încălcarea obligaţiilor legale privind conflictul de interese […] constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective […]”.

 

„Persoana […] față de care s-a constatat existenţa conflictului de interese […] este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică  […]  pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.

 

 

 

Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalității, confidenţialității, imparţialității, independenţei operaţionale, celerității, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare.

AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE, 29 aprilie 2015

 

 

Related news: Back

11 966 706

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 13.03.2024