Precizări privind Raportul Public pe anul 2008 al Curţii de Conturi a României

12 martie 2010, 20:54

În urma publicării de către Curtea de Conturi a României a Raportului Public pe anul 2008, pentru o corectă şi completă informare a opiniei publice, Agenţia Naţională de Integritate face următoarele precizări:

 Curtea de Conturi a României induce în eroare opinia publică prin includerea în Raportul Public pe anul 2008 a unor date şi informaţii nereale, faţă de care o instanţă judecătorească s-a pronunţat printr-o sentinţă definitivă cu aproximativ două luni înainte;

 Raportului Public pe anul 2008 face referire la concluziile formulate în urma acţiunii „Auditul financiar al contului de execuţie şi al bilanţului contabil încheiate la 31.12.2008”, desfăşurată de către Curtea de Conturi a României în perioada 10.02.2009 – 29.05.2009 la Agenţia Naţională de Integritate;

 Concluziile formulate de către Curtea de Conturi a României au fost anulate integral, pe fond, de către Secţia a VIII-a de Contencios Administrativ şi Fiscal din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, care s-a pronunţat încă de la data de 22.01.2010 prin sentinţa civilă nr. 434, definitivă;

 Instanţa judecătorească a constatat faptul că obiecţiunile formulate de A.N.I. sunt temeinice, reale şi argumentate în drept şi în fapt, hotărând următoarele:

- admiterea cererii formulate de Agenţia Naţională de Integritate în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României;

- anularea Încheierii nr. VIII/3/09.09.2009 emisă de Curtea de Conturi a României;

- admiterea contestaţiei Agenţiei Naţionale de Integritate şi anularea Deciziei nr. 4/21.07.2009 a Curţii de Conturi a României, decizie care concluziona faptul că obiecţiunile Agenţiei nu erau fundamentate;

 Mai mult, în urma auditului extern independent al managementului A.N.I. pentru anul 2008, realizat de către S.C. Deloitte Audit S.R.L. în conformitate cu prevederile art. 32 din Legea nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, republicată, nu au fost constatate deficienţe între activitatea practică şi prevederile legale, deşi aria de verificare acoperită a fost mult mai vastă decât cea a Curţii de Conturi a României.

 În plus, prin Raportul de Evaluare a Activităţii de Audit Intern la Agenţia Naţională de Integritate, emis la data de 17 decembrie 2009, de către Unitatea Centrală de Armonizare pentru Auditul Public Intern din cadrul Ministerului Finanţelor Publice a fost evidenţiat faptul că strategia abordată de conducerea instituţiei a fost una „modernă, bazată pe elaborarea şi dezvoltarea sistemelor de control managerial, în procesul decizional”.

AGENŢIA NAŢIONALĂ DE INTEGRITATE, 12 martie 2010


Related news: Back

11 984 354

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 15.04.2024