COMUNICAT AL CONSILIULUI NAȚIONAL DE INTEGRITATE

19 martie 2015, 13:00

Consiliul Național de Integritate, întrunit în ședință publică în data de 19 martie 2015, a luat act de demisia domnului Horia Georgescu din calitatea de președinte al Agenției Naționale de Integritate, urmând ca aceasta să fie remisă Senatului României. Urmare a acestui fapt, Consiliul a luat în discuție și perfectarea pașilor procedurali în ceea ce privește declanșarea procedurii de organizare a concursului pentru alegerea unui nou președinte al Agenției Naționale de Integritate.

            De asemenea, Consiliul aduce la cunoștința opiniei publice faptul că, prin efectul legii, conducerea Agenției Naționale de Integritate este exercitată, până la alegerea unui nou președinte, de către domnul Bogdan Stan, în prezent, vicepreședinte al A.N.I.

Membrii Consiliului Național de Integritate apreciază că Agenția Națională de Integritate este o instituție matură, pe deplin operațională, care își desfășoară activitatea în baza unor proceduri solide, și își exprimă încrederea în faptul că instituția va continua să-și îndeplinească cu succes obiectivele cuprinse în cadrul normativ existent și asumate prin Mecanismul de Cooperare și Verificare și prin Strategia Națională Anticorupție.

Totodată, Consiliul Național de Integritate, și în noua sa componență, va continua să sprijine activitatea Agenției Naționale de Integritate și să își îndeplinească eficient rolul de garant al independenței instituționale a Agenției.

Consiliul Național de Integritate este un organism reprezentativ, cu activitate nepermanentă, format dintr-un număr de membri desemnați de către fiecare grup parlamentar din Senat, plus grupul minorităților naționale din Camera Deputaților, reprezentanți ai Ministerului Justiției, Ministerului Finanțelor Publice, Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România, Asociației Municipiilor din România, Asociației Orașelor din România, Asociației Comunelor din România, ai societății civile cu activitate în domeniul drepturilor omului, juridic sau economico-financiar, precum și reprezentanți ai funcționarilor publici sau ai asociațiilor magistraților.

 

 

CONSILIUL NAȚIONAL DE INTEGRITATE, 19 martie 2015

Related news: Back

11 966 706

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 13.03.2024