Comunicat privind solicitarea de revocare din funcție a deputatului Petre Roman

2 februarie 2015, 17:30

 

Agenţia Naţională de Integritate a solicitat Camerei Deputaţilor aplicarea sancţiunii disciplinare de revocare din funcţie a deputatului Petre Roman, ca urmare a rămânerii definitive a raportului de evaluare prin necontestare, în conformitate cu prevederile art. 22 din Legea nr. 176/2010, republicată

 

Cel mai recent raport al Comisiei Europene privind progresele înregistrate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare critică procedura de încetare a mandatelor privind membrii Parlamentului, respectiv cazul foştilor senatori Mircea Diaconu şi Mora Akos, precum şi a fostului deputat Ştefan Bucur Stoica. În acelaşi raport se menționează faptul că „aplicarea de către Parlament a deciziilor ANI (şi anume a celor care au fost confirmate în instanţă) este în continuare inegală, în ciuda speranței că reformele vor spori gradul de aplicare automată a acestora. Într-un caz emblematic soluţia n-a fost găsită decât după ce senatorul în cauză şi-a dat demisia. Într-un alt caz, Camerei Deputaţilor i-au trebuit mai multe luni să ia o decizie în pofida argumentelor conform cărora normele în vigoare fac ca respectarea unei hotărâri judecătoreşti definitive să se facă acum în mod automat. Un nou caz, al unui deputat care a fost declarat incompatibil, este în aşteptarea unei decizii în Parlament”.

 

Precizăm faptul că orice tergiversare privind aplicarea prevederilor legale în materia incompatibilităților afectează, în mod grav, atât obiectivele României asumate prin Mecanismul de Cooperare și Verificare, aderarea la Spaţiul Schengen, cât și percepția cetățenilor asupra domniei legii și a statului de drept.

 

Potrivit art. 25, alin. 3 din Legea nr. 176/2010, republicată, „fapta persoanei cu privire la care s-a constatat starea de incompatibilitate […] constituie temei pentru eliberarea din funcţie”. Persoana eliberată sau destituită din funcţie sau faţă de care s-a constatat existenţa stării de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică, cu excepţia celor electorale, pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă, sau a încetării de drept a mandatului.

 

În conformitate cu prevederile art. 29, alin. 3 din Legea nr. 176/2010, republicată, „neaplicarea sancţiunii disciplinare sau neconstatarea încetării funcţiei publice, după caz, atunci când raportul de evaluare a rămas definitiv, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 50 lei la 2.000 lei, dacă fapta nu constituie infracţiune”.

AGENŢIA NAŢIONALĂ DE INTEGRITATE, 2 februarie 2015
 
 

Related news: Back

11 966 706

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 13.03.2024