Comunicat - conflict de interese administrativ și penal - BUICEAG ANDREI LEONARD, fost Director executiv în cadrul Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Iași

20 ianuarie 2015, 16:00

Agenția Națională de Integritate a constatat încălcarea regimului juridic privind conflictul de interese în materie administrativă și penală de către BUICEAG ANDREI LEONARD, fost Director executiv în cadrul Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Iași.

 

BUICEAG ANDREI LEONARD a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese în materie administrativă și penală, întrucât, în calitate de Președinte al Comisiei de Autorizare a Furnizorilor de Formare Profesională a Adulților a Județului Iași, a semnat, în perioada 2011 - 2012, un număr de zece decizii ale Comisiei prin care s-a numit pe sine sau pe soția sa în calitate de membru în cadrul comisiilor de examinare pentru organizarea și desfășurarea examenelor de absolvire a unor programe de formare profesională.

 

Persoana evaluată a încălcat, astfel, dispozițiile art. 79, alin. (1), lit. c) și alin. (2) din Legea 161/2003, potrivit cărora „Funcţionarul public este în conflict de interese dacă se află în una dintre următoarele situaţii: […] interesele sale patrimoniale, ale soţului sau rudelor sale de gradul I pot influenţa deciziile pe care trebuie să le ia în exercitarea funcţiei publice. (2) În cazul existenţei unui conflict de interese, funcţionarul public este obligat să se abţină de la rezolvarea cererii, luarea deciziei sau participarea la luarea unei decizii şi să-l informeze de îndată pe şeful ierarhic căruia îi este subordonat direct. Acesta este obligat să ia măsurile care se impun pentru exercitarea cu imparţialitate a funcţiei publice, în termen de cel mult 3 zile de la data luării la cunoştinţă […]” și dispozițiile art. 301 din Codul Penal al României, potrivit cărora „Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act […] prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soţul său […] se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică”.

 

Astfel, Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași în vederea verificării indiciilor privind săvârșirea de către BUICEAG ANDREI LEONARD a infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 301 din Codul Penal al României.

 

BUICEAG ANDREI LEONARD a deținut funcția publică de conducere de Director executiv în cadrul Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Iași în perioada 21 iunie 2010 - 03 februarie 2014.

 

Persoana evaluată a fost informată despre declanșarea procedurii de evaluare. BUICEAG ANDREI LEONARD a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere în exercitarea dreptului la apărare.

 

Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalității, confidenţialității, imparţialității, independenţei operaţionale, celerității, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare.

 

AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE, 20 ianuarie 2015

Related news: Back

11 966 706

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 13.03.2024