Comunicat - conflict de interese administrativ și penal - CORNEL CRISTIAN RESMERIȚĂ, Deputat în Parlamentul României

12 ianuarie 2015, 10:30

Agenția Națională de Integritate a constatat existența conflictului de interese de natură administrativă și penală în cazul lui CORNEL CRISTIAN RESMERIȚĂ, Deputat în Parlamentul României.

CORNEL CRISTIAN RESMERIȚĂ a încălcat regimul juridic privind conflictul de interese în materie administrativă, întrucât, în calitate de deputat, a încheiat contractul civil nr. 529/2009, prin care fratele său, Lucian Marius RESMERIȚĂ, a fost angajat  în funcția de consilier în cadrul Biroului parlamentar nr. 275 din localitatea Vulcan, Județul Hunedoara.

Beneficiul patrimonial obţinut în perioada ianuarie 2009 - aprilie 2012 de către Lucian Marius RESMERIȚĂ, fratele lui CORNEL CRISTIAN RESMERIȚĂ, a fost de 56.876 Lei (aprox. 12.640 Euro).

 

Astfel, CORNEL CRISTIAN RESMERIȚĂ a încălcat prevederile art. 70 din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „prin conflict de interese se înţelege situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative", precum și ale art. 71, „principiile care stau la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea demnităţilor publice şi funcţiilor publice sunt: imparţialitatea, integritatea, transparenţa deciziei şi supremaţia interesului public”.

 

De asemenea, Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea verificării indiciilor privind săvârșirea de către CORNEL CRISTIAN RESMERIȚĂ a infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 301 din noul Cod Penal al României, potrivit căruia fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică”.

CORNEL CRISTIAN RESMERIȚĂ a fost informat despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. CORNEL CRISTIAN RESMERIȚĂ a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

 

Menționăm faptul că Agenția Națională de Integritate a constatat existența conflictului de interese administrativ și penal în cazul a 22 de foști sau actuali parlamentari care și-au angajat rudele la cabinetele parlamentare. În ceea ce privește conflictele de interese de natură penală, instanța a dispus condamnarea la inchisoare cu suspendarea pedepsei și interzicearea unor drepturi în 11 cazuri (10 cazuri definitive cu drept de recurs și unul definitiv și irevocabil). Referitor la conflictele de interese administrative, din cele 22 de dosare, în 10 cazuri instanța a confirmat definitiv și irevocabil constatările A.N.I.

 

„Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încălcarea obligaţiilor legale privind conflictul de interese […] constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective […]”.

 

„Persoana […] față de care s-a constatat existenţa conflictului de interese […] este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică  […]  pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.

 

Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalității, confidenţialității, imparţialității, independenţei operaţionale, celerității, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare.

 

AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE, 12 ianuarie 2015
Related news: Back

11 966 706

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 13.03.2024