Comunicat privind constatarea stării de incompatibilitate

5 martie 2010, 11:56

Agenţia Naţională de Integritate a constatat, în baza prevederilor Legii 144/2007, republicată, faptul că domnul BABA MARIUS RĂZVAN s-a aflat în stare de incompatibilitate din data de 01.01.2007, întrucât acesta a deţinut funcţia de controlor vamal III principal (01.01.2007 - 11.06.2007), respectiv inspector vamal asistent (în perioada 11.06.2007 - prezent), funcţii incompatibile cu calitatea de administrator la o societate comercială.

Agenția Naţională de Integritate s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că domnul BABA MARIUS RĂZVAN, inspector vamal asistent la Biroul Vamal Halmeu din cadrul Direcţiei Regionale Vamale Cluj, nu a completat şi depus în termenul prevăzut de art. 44, alin. (2) din Legea nr. 144/2007, republicată, declaraţiile de avere şi de interese, în consecinţă, acesta a fost sancţionat contravenţional cu o amendă în cuantum de 100 Lei.

Procedura de înştiinţare, aşa cum este prevăzută de Legea nr. 144/2007, republicată, a fost îndeplinită în data de 10.08.2009, domnul BABA MARIUS RĂZVAN fiind informat despre declanşarea procedurii de verificare a respectării dispoziţiilor legale privind respectarea regimului juridic al incompatibilităţilor şi al conflictelor de interese, precum şi cu privire la drepturile sale de a lua cunoştinţă de actele şi lucrările dosarului, de a fi asistat sau reprezentat de avocat şi de a prezenta orice elemente justificative pe care le consideră necesare.

Urmare a verificărilor efectuate şi a analizării informaţiilor şi documentelor transmise de instituțiile competente, au rezultat următoarele:

• Din data de 18.12.2006, domnul BABA MARIUS RĂZVAN este administrator al S.C. Cadalir S.R.L., durată a mandatului nelimitată;

• În data de 01.01.2007, domnul BABA MARIUS RĂZVAN a fost numit în funcţia publică de execuţie de controlor vamal III principal 1 la Biroul Vamal Halmeu din cadrul Direcţiei Regionale Vamale Cluj, deţinând aceasta funcţie până în data de 11.06.2007;

• Conform Ordinului Biroului Vamal Hamleu, domnul BABA MARIUS RĂZVAN a fost numit în funcţia publică de inspector vamal asistent în data de 11.06.2007, deţinând, în continuare, această funcţie.

Conform art. 94, alin. (2) din Legea nr. 161/2003, cu modificările şi completările ulterioare, „funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau neremunerate în cadrul regiilor autonome, societăţilor comerciale ori în alte unităţi cu scop lucrativ din sectorul public sau privat, în cadrul unei asociaţii familiale sau ca persoană fizică autorizată”.

„În termen de 15 zile de la data comunicării actului de constatare a conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate, persoana verificată poate face contestaţie”, conform prevederilor legale.

Activitatea de verificare a averii dobândite în perioada exercitării mandatelor sau a îndeplinirii funcţiilor ori demnităţilor publice, după caz, a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor este supusă controlului judecătoresc.

Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalităţii, imparţialităţii, independenţei, celerităţii, dreptului la apărare şi bunei administrări.

AGENŢIA NAŢIONALĂ DE INTEGRITATE, 05 martie 2010


Related news: Back

11 966 706

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 13.03.2024