Comunicat privind sesizarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

4 martie 2010, 10:00

Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea efectuării de cercetări cu privire la săvârșirea de către domnul MIRCEA MARIN, deputat în Parlamentul României, a infracţiunii de fals în declarații, prevăzută şi pedepsită de art. 292 din Codul Penal.

În conformitate cu prevederile Legii nr. 144/2007, republicată, Agenția a fost sesizată cu privire la nerespectarea de către domnul MIRCEA MARIN a dispozițiilor legale referitoare la completarea și depunerea declarațiilor de avere.

Potrivit  art. 41, alin. (1), pct. 3) din Legea 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, republicată, deputații și senatorii au obligaţia declarării averii şi intereselor.

Având în vedere reglementările legislative şi întrucât, în urma verificării prealabile, efectuate în temeiul Legii  nr. 144/2007, republicată, au rezultat o serie de neconcordanţe, la data de 02 noiembrie 2009 procedura de înştiinţare a fost îndeplinită în baza mandatului poştal (cu confirmare de primire la data de 04 noiembrie 2009), domnul MIRCEA MARIN fiind informat cu privire la declanşarea procedurii de verificare, respectiv asupra drepturilor sale de a lua cunoştinţă de actele şi lucrările dosarului, de a fi asistat sau reprezentat de avocat şi de a prezenta orice elemente justificative pe care le consideră necesare.

În urma analizării datelor menţionate în declaraţia de avere nr. 54/211 din 11.06.2009 și a informațiilor și documentelor transmise de instituțiile competente, au rezultat o serie de inexactități și neconcordanțe, după cum urmează:

- domnul MIRCEA MARIN a menționat eronat în declarația de avere o suprafață de teren agricol, în realitate, aceasta fiind cu 500 mp mai mică decât suprafața declarată;

- o clădire și un teren, în suprafață de 419,50 mp, concesionat pe o perioadă de 49 ani de la Primăria Oraşului Pantelimon, nu au fost specificate în declarația de avere.

Deoarece aspectele prezentate constituie indicii temeinice privind săvârşirea de către domnul MIRCEA MARIN a infracţiunii de fals în declaraţii, prevăzută şi pedepsită de art. 292, Cod Penal, asupra căreia doar organele judiciare au competenţa de a se pronunţa, s-a dispus sesizarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Activitatea de verificare a averii dobândite în perioada exercitării mandatelor sau a îndeplinirii funcţiilor ori demnităţilor publice, după caz, a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor este supusă controlului judecătoresc. Agenţia îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalităţii, imparţialităţii, independenţei, celerităţii, dreptului la apărare şi bunei administrări.

Verificările au fost suspendate până la soluţionarea cauzei de către organele judiciare.

AGENŢIA NAŢIONALĂ DE INTEGRITATE, 04 martie 2010


Related news: Back

11 966 706

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 13.03.2024