Comunicat - Conflict de interese administrativ - SÂRCA ROMEO-CONSTANTIN, fost Director executiv al A.J.O.F.M. SĂLAJ

2 decembrie 2014, 10:00

Agenția Națională de Integritate a constatat încălcarea regimului juridic privind conflictul de interese în materie administrativă de către SÂRCA ROMEO-CONSTANTIN, fost Director executiv în cadrul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Sălaj.

SÂRCA ROMEO-CONSTANTIN a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese în materie administrativă, întrucât, în perioada exercitării funcţiei publice (25 mai 2009 - 15 februarie 2013), a semnat trei convenții în valoare totală de 30.300 Lei cu societatea comercială în cadrul căreia acesta este angajat cu contract individual de muncă începând cu data de 01 iulie 2005.

 

 

Astfel, acesta a încălcat dispozițiile art. 79, alin. (1), lit. a) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „Funcţionarul public este în conflict de interese dacă se află în una dintre următoarele situaţii: este chemat să rezolve cereri, să ia decizii sau să participe la luarea deciziilor cu privire la persoane fizice și juridice cu care are relații cu caracter patrimonial”, precum și dispozițiile art. 79, alin. (2) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „În cazul existenţei unui conflict de interese, funcţionarul public este obligat să se abţină de la rezolvarea cererii, luarea deciziei sau participarea la luarea unei decizii şi să-l informeze de îndată pe şeful ierarhic căruia îi este subordonat direct. Acesta este obligat să ia măsurile care se impun pentru exercitarea cu imparţialitate a funcţiei publice, în termen de cel mult 3 zile de la data luării la cunoştinţă”.

 

Persoana evaluată a fost informată despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistată sau reprezentată de un avocat şi de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. SÂRCA ROMEO-CONSTANTIN a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere în exercitarea dreptului la apărare.

 

„Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încălcarea obligaţiilor legale privind conflictul de interese […] constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective […]”.

 

„Persoana […] față de care s-a constatat existenţa conflictului de interese […] este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică  […]  pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.

 

Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalității, confidenţialității, imparţialității, independenţei operaţionale, celerității, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare.

 

 

AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE, 28 noiembrie 2014

 

Related news: Back

11 966 706

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 13.03.2024