Comunicat privind rămânerea definitivă a actului de constatare

2 martie 2010, 10:43

Actul de constatare emis de Agenția Națională de Integritate la data de 12.11.2009, prin care s-a constatat starea de incompatibilitate a domnului LUNGU DOREL, Director coordonator al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Covasna, Judeţul Covasna, a rămas definitiv, prin necontestare, în conformitate cu prevederile art. 48, alin. (3) din Legea nr. 144/2007, republicată.

Curtea de Apel Braşov a transmis Agenţiei faptul că domnul LUNGU DOREL nu a contestat în termenul legal, la instanţa competentă, actul prin care Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate a domnului LUNGU DOREL.

Precizăm că, la data de 12.11.2009, Agenția a constatat faptul că domnul LUNGU DOREL s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 25.05.2009-15.06.2009, întrucât a deţinut funcţia publică de Director coordonator al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Covasna, concomitent cu funcţiile de Preşedinte al Organizaţiei Judeţene a PD-L Covasna, respectiv Vicepreşedinte al Organizaţiei Judeţene a PD-L Covasna.

Menționăm că domnul LUNGU DOREL ocupă funcția de Director coordonator în cadrul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Covasna în baza unui contract de management, care este asimilat contractului individual de muncă.

Conform art. III, alin. (9) din Ordonanța de Urgență nr. 37/22.04.2009, respectiv art. IV, alin. (9) din Ordonanța de Urgență nr. 105/6.10.2009, „Pe perioada executării contractului de management, persoanele care ocupă funcții dintre cele prevăzute la alin. (3) li se aplică prevederile art. 70, 71, 79, 94-96 și 111-114 din cartea I, titlul IV din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare”, de unde rezultă faptul că persoanelor care execută un contract de management în cadrul instituțiilor publice le sunt opozabile prevederile cuprinse în Legea nr. 161/2003 ce privesc regimul juridic al incompatibilităților, conflictelor de interese, precum și celelalte norme și principii generale aplicabile funcționarilor publici.

Conform prevederilor legale, „fapta persoanei cu privire la care s-a constatat starea de incompatibilitate constituie temei pentru eliberarea din funcţie sau, după caz, constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective”.

Incompatibilităţile privind demnităţile publice şi funcţiile publice sunt cele reglementate de Constituţie, de legea aplicabilă autorităţii sau instituţiei publice în care persoanele ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică îşi desfăşoară activitatea, precum şi de dispozițiile Legii nr. 161/2003, cu modificările și completările ulterioare.

Actul de constatare rămas definitiv, prin care s-a constatat starea de incompatibilitate a domnului LUNGU DOREL, Director coordonator al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Covasna, Judeţul Covasna se regăsește pe pagina de Internet a Agenției (www.integritate.eu), la secțiunea „ACTE DE CONSTATARE”.

AGENŢIA NAŢIONALĂ DE INTEGRITATE, 02 martie 2010


Related news: Back

11 966 706

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 13.03.2024