Comunicat - incompatibilitate - 3 aleși locali

8 octombrie 2014, 11:45

Agenția Națională de Integritate a constatat existența stării de incompatibilitate în cazul a 3 aleși locali (doi consilieri locali și un primar), ca urmare a încălcării a mai multor articole ale Legii nr. 161/2003.

 

Lista nominală a celor 3 aleși locali în cazul cărora Agenția a constatat încălcarea regimului juridic al incompatibilităților:



1.

BURADATENCU VIOREL CĂTĂLIN

Consilier local în cadrul Consiliului Local al Orașului Măcin

Jud. Tulcea

S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada exercitării primului mandat de consilier local (20 iunie 2008 - 31 octombrie 2011), întrucât societatea comercială la care acesta a deținut calitatea de asociat (în perioada 11 octombrie 2004 - 15 aprilie 2011) a încheiat cu Primăria Orașului Măcin un contract de prestări servicii, încălcând, astfel, dispozițiile art. 90, alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

2.

DRĂGOESCU PETRU

Consilier local în cadrul Consiliului Local Petroșani

Jud. Hunedoara

S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 28 septembrie 2012 - 19 iulie 2013, întrucât a deținut, simultan cu funcția de consilier local, și funcțiile de administrator și Director general al Societății Naționale de Închideri Mine Valea Jiului S.A., încălcând, astfel, dispozițiile art. 88, alin. 1, lit. d) din Legea nr. 161/2003.

3.

LUCA MĂLĂIESCU

Primar al Orașului Oțelul Roșu

Jud. Caraș Severin

Se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 26 iunie 2012, întrucât deține, simultan cu funcția de primar, și funcția de administrator al unei societăți comerciale, încălcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003.


Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. LUCA MĂLĂIESCU nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.


Persoanele menționate au încălcat următoarele prevederi ale Legii nr. 161/2003:


  • art. 87, alin. (1), lit. d), potrivit căruia: „Funcţia de primar […] incompatibilă cu: funcţia de […] administrator […] la societăţile comerciale […]”;
  • art. 88, alin. (1), lit. d), potrivit căruia: Funcţia de consilier local […] este incompatibilă cu: […] funcția de […] director general […] administrator […]  la […] societățile comerciale de interes național care își au sediul […] în unitatea administrativ – teritorială respectivă”;
  • art. 90, alin. (1), potrivit căruia:Consilierii locali […] care au […] calitatea de […] asociat la societăţile comerciale cu capital privat […] nu pot încheia contracte comerciale de prestări de servicii […] autorităţile administraţiei publice locale din care fac parte[…]”.

„Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încălcarea obligaţiilor legale privind […] starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective […]”.

 

„Persoana […] față de care s-a constatat […] starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică […]  pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.

 

Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalității, confidenţialității, imparţialității, independenţei operaţionale, celerității, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare.


AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE, 8 octombrie 2014


Related news: Back

11 966 706

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 13.03.2024