Comunicat - conflict de interese administrativ - EMILIA POENARU, funcționar public

15 septembrie 2014, 14:00

Agenția Națională de Integritate a constatat existența conflictului de interese de natură administrativă în cazul lui EMILIA POENARU, funcționar public în cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău, întrucât, în calitate de funcționar public în cadrul C.J. Buzău, a participat la luarea deciziilor cu privire la atribuirea și executarea contractelor de lucrări / furnizare produse, încheiate între Consiliul Județean și societatea comercială în cadrul căreia persoana evaluată deține calitatea de acționar, și a semnat / avizat un număr de 45 facturi fiscale emise de societatea comercială în cauză.

 

Astfel, EMILIA POENARU a încălcat dispozițiile art. 79, alin. (1), lit. a) și c) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „Funcţionarul public este în conflict de interese dacă: este chemat să rezolve cereri, să ia decizii sau să participe la luarea deciziilor cu privire la persoane fizice şi juridice cu care are relaţii cu caracter patrimonial; […] interesele sale patrimoniale, ale soţului sau rudelor sale de gradul I pot influenţa deciziile pe care trebuie să le ia în exercitarea funcţiei publice”, precum și dispozițiile art. 69, lit. a) și c) din O.U.G. nr. 34/2006, potrivit cărora „Nu au dreptul să fie implicaţi în procesul de verificare / evaluare a candidaturilor / ofertelor următoarele persoane: persoane care deţin părţi sociale, părţi de interes, acţiuni din capitalul subscris al unuia dintre ofertanţi / candidaţi sau subcontractanţi […] persoane despre care se constată că pot avea un interes de natură să le afecteze imparţialitatea pe parcursul procesului de verificare / evaluare a candidaturilor / ofertelor”.

EMILIA POENARU deține calitatea de funcționar public în cadrul Consiliului Județean Buzău începând cu data de 01 august 2000.

Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat şi de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Persoanele evaluate au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

„Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încălcarea obligaţiilor legale privind conflictul de interese […] constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective […]”.

 „Persoana […] față de care s-a constatat existenţa conflictului de interese […] este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică  […]  pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.

 

Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalității, confidenţialității, imparţialității, independenţei operaţionale, celerității, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare.

AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE, 15 septembrie 2014

Related news: Back

11 966 706

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 13.03.2024