Comunicat privind constatarea stării de incompatibilitate

3 iunie 2009, 12:03

Agenţia Naţională de Integritate a constatat faptul că domnul SERGIU ANDON, în calitate de deputat, se află în stare de incompatibilitate, întrucât a acordat, în calitate de avocat, asistenţă juridică unui învinuit într-o cauză penală privind o infracţiune prevăzută de Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu modificările şi completările ulterioare.

În conformitate cu prevederile Legii nr. 144/2007, Agenţia a fost sesizată cu privire la posibila stare de incompatibilitate în care s-ar afla domnul deputat Sergiu Andon. În urma verificării informaţiilor cuprinse în documentele depuse prin sesizare, a copiilor certificate ale declaraţiilor de avere şi de interese (completate la data de 14.12.2008 şi înregistrate la data de 17.12.2008), a unei împuterniciri avocaţiale şi a actelor procedurale existente la dosarul cauzei penale, a rezultat faptul că domnul Sergiu Andon, deşi avea calitatea de deputat în Parlamentul Românei, a acordat asistenţă juridică într-o cauză penală prevăzută de Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu modificările şi completările ulterioare. Până în prezent, nu au fost depuse documente din care să rezulte rezilierea dosarului de asistenţă juridică încheiat de domnul Sergiu Andon în 2008 şi nici delegarea sau preluarea cauzei de către alt apărător.

Conform art. 82^1 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, “deputatul sau senatorul care, pe durata exercitării mandatului de parlamentar, doreşte să exercite şi profesia de avocat nu poate să pledeze în cauzele ce se judecă de către judecătorii sau tribunale şi nici nu poate acorda asistenţă juridică la parchetele de pe lângă aceste instanţe” (alin. 1). Mai mult decât atât, conform alin. (2), lit. a, “deputatul sau senatorul aflat în situaţia prevăzută la alin. (1) nu poate acorda asistenţă juridică învinuiţilor sau inculpaţilor şi nici nu îi poate asista în instanţe în cauzele penale privind infracţiunile de corupţie, infracţiunile asimilate infracţiunilor de corupţie, infracţiunile în legătură directă cu infracţiunile de corupţie, precum şi infracţiunile împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, prevăzute în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu modificările şi completările ulterioare”.

Potrivit art. 47, alin. (3) din Legea nr. 144/2007, “fapta persoanei cu privire la care s-a constatat starea de incompatibilitate constituie temei pentru eliberarea din funcţie sau, după caz, constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective”.

DIRECŢIA COMUNICARE ŞI PROTOCOL, 03 iunie 2009


Related news: Back

11 966 706

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 13.03.2024