Comunicat - avere nejustificată - APOSTOL OANA MARIA CRISTINA, fost funcționar public parlamentar

20 iunie 2014, 13:00
Agenția Națională de Integritate a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate, în cuantum de 85.165,60 Lei (aprox. 20.813 Euro), între averea dobândită şi veniturile realizate de către APOSTOL OANA MARIA CRISTINA, fost funcționar public parlamentar, împreună cu soțul său.
În perioada 01 martie 2008 - 01 iulie 2011, APOSTOL OANA MARIA CRISTINA a realizat venituri salariale în cuantum de 586.922,24 Lei, iar modificările patrimoniale intervenite în aceeași perioadă au fost în cuantum de 672.087,84 Lei, rezultând o diferență nejustificată de 85.165,60 Lei (aprox. 20.813 Euro).
APOSTOL OANA MARIA CRISTINA a deținut funcția publică de expert parlamentar în cadrul Direcției Proceduri Parlamentare, Sinteză și Evidență Legislativă - Senatul României, în perioada 01 martie 2008 - 01 iulie 2011.
Având în vedere cele de mai sus, Agenția Națională de Integritate a dispus sesizarea Comisiei de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel București, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de către APOSTOL OANA MARIA CRISTINA, împreună cu soțul său.
Persoana evaluată a fost informată despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistată sau reprezentată de un avocat şi de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Persoana evaluată a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere în exercitarea dreptului la apărare.
Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalității, confidenţialității, imparţialității, independenţei operaţionale, celerității, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare.
AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE, 20 iunie 2014

Related news: Back

11 966 706

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 13.03.2024