Comunicat - incompatibilitate - 2 manageri spital

19 iunie 2014, 13:00
Agenția Națională de Integritate a constatat existența stării de incompatibilitate în cazul lui CALOTĂ DRAGOȘ CĂTĂLIN, Manager al Spitalului de Psihiatrie Poroschia, Jud. Teleorman, precum și în cazul lui SÎNPETRU ȘTEFAN, Manager al Spitalului de Pneumoftiziologie Brăila, Jud. Brăila, ca urmare a exercitării simultane de funcții, contrar prevederilor legale.
 
1.     CALOTĂ DRAGOȘ CĂTĂLIN s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 17 decembrie 2009 - 18 octombrie 2012,întrucât a exercitat, simultan cu funcția de Manager al Spitalului de Psihiatrie Poroschia, și funcția de administrator la mai multe societăți comerciale.
 
2.     SÎNPETRU ȘTEFAN se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 15 decembrie 2009, întrucât, simultan cu funcția de Manager al Spitalului de Pneumoftiziologie Brăila,exercită, în baza unor contracte / convenții, și calitatea de examinator cursanți în cadrul Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Brăila și în cadrul unei societăți comerciale.

 De asemenea, după suspendarea din funcția publică, începând cu data de 21 decembrie 2009, SÎNPETRU ȘTEFAN a desfășurat activități remunerate în cadrul Comisiei Naționale de Acreditare a Spitalelor.
 
Astfel, CALOTĂ DRAGOȘ CĂTĂLIN și SÎNPETRU ȘTEFAN au încălcat dispozițiile art. 180, alin. (1), lit. b) din Legea nr. 95/2006, potrivit cărora „Funcția de manager persoană fizică este incompatibilă cu […] exercitarea oricărei activităţi sau oricărei alte funcţii de manager, inclusiv cele neremunerate”.

Întrucât suspendarea din funcția publică nu echivalează cu încetarea acesteia, SÎNPETRU ȘTEFAN a încălcat și dispozițiile art. 94, alin. (2), lit. a) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „Funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau neremunerate, după cum urmează […] în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice”.

CALOTĂ DRAGOȘ CĂTĂLIN deține funcția de Manager al Spitalului de Psihiatrie Poroschia începând cu data de 17 decembrie 2009, iar SÎNPETRU ȘTEFAN deține funcția de Manager al Spitalului de Pneumoftiziologie Brăila începând cu data de 15 decembrie 2009.

În perioada 01 aprilie 2009 - 21 decembrie 2009, SÎNPETRU ȘTEFAN a deținut și funcția publică de conducere de Șef Serviciu Evidență Contribuabili în cadrul Casei Județene de Pensii Brăila, acesta suspendându-se din funcția publică la data de 21 decembrie 2009. De asemenea, în anul 2011, persoana evaluată a încheiat un contract de prestări servicii cu Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Brăila și trei convenții cu o societate comercială, în calitate de examinator cursanți, iar, în luna decembrie 2012, în calitate de evaluator, a încheiat două contracte de prestări servicii cu Comisia Națională de Acreditare a Spitalelor.

Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat şi de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Persoanele evaluate au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere în exercitarea dreptului la apărare.

„Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încălcarea obligaţiilor legale privind […] starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective […]”.

„Persoana […] față de care s-a constatat […] starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică […] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.

Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalității, confidenţialității, imparţialității, independenţei operaţionale, celerității, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare.

AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE, 19 iunie 2014

Related news: Back

11 966 706

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 13.03.2024