Comunicat - conflict de interese administrativ - CRISTESCU ION CRISTEA, fost funcționar public

11 iunie 2014, 15:00
Agenția Națională de Integritate a constatat existența conflictului de interese de natură administrativă în cazul lui CRISTESCU ION CRISTEA, fost funcționar public în cadrul Primăriei Municipiului Curtea de Argeș, Județul Argeș.
      
            CRISTESCU ION CRISTEA a încălcat regimul juridic al conflictului de interese în materie administrativă în perioada exercitării funcției publice, întrucât, în calitate de referent, respectiv inspector la Biroul Registrului Agricol din cadrul Primăriei Mun. Curtea de Argeș, a întocmit și semnat referate prin care a propus încheierea contractelor de arendare pe o periodă de 10 ani persoanelor care au deținut contract de pășunat până la momentul respectiv.
 
            În baza propunerilor făcute de acesta prin aceste referate, au fost adoptate hotărârile Consiliului Local al Mun. Curtea de Argeș, prin care a fost aprobată prelungirea contractelor de pășunat. Ulterior adoptării acestorhotărâri, persoana evaluată a încheiat cu Consiliul Local al Mun. Curtea de Argeș două contracte:

            - un contract de locațiune cu C.L. al Mun. Curtea de Argeș, în calitate de locator, și CRISTESCU ION CRISTEA, în calitate de locatar, având ca obiect darea în folosință a suprafeței de 200 ha pășune alpină, durata contractului fiind de 10 ani (01 iunie 2005 - 20 septembrie 2014).

                        - un contract de arendare cu C.L. al Mun. Curtea de Argeș, în calitate de arendator, și CRISTESCU ION CRISTEA, în calitate de arendaș, având ca obiect darea în folosință a suprafeței de 240 ha pășune alpină, durata contractului fiind de 8 ani (01 martie 2007 - 20 septembrie 2015).
 
            Pentru suprafețele de teren deținute în arendă persoana evaluată a accesat fonduri europene de la A.P.I.A. Argeș, în perioada 2007 - 2012, în valoare totală de 2.287.182,55 Lei.
 
     Astfel, CRISTESCU ION CRISTEA a încălcat dispozițiile art. 79, alin. (1), lit. a) și c) și alin. (2) din Legea nr 161/2003, potrivit cărora „Funcționarul public este în conflict de interese dacă se află în una din următoarele situații: este chemat să rezolve cereri, să ia decizii sau să participe la luarea deciziilor cu privire la persoane fizice şi juridice cu care are relaţii cu caracter patrimonial; […] interesele sale patrimoniale, ale soţului sau rudelor sale de gradul I pot influenţa deciziile pe care trebuie să le ia în exercitarea funcţiei publice; în cazul existenţei unui conflict de interese, funcţionarul public este obligat să se abţină de la rezolvarea cererii, luarea deciziei sau participarea la luarea unei decizii şi să-l informeze de îndată pe şeful ierarhic căruia îi este subordonat direct”.
           
Persoana evaluată a fost informată despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. CRISTESCU ION CRISTEA a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.
 
„Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încălcarea obligaţiilor legale privind conflictul de interese ori starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective […]”.
 
„Persoana […] față de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică  […]  pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.
 
Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalității, confidenţialității, imparţialității, independenţei operaţionale, celerității, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare.
 
AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE, 11 iunie 2014

Related news: Back

11 966 706

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 13.03.2024