Comunicat - incompatibilitate - unsprezece aleși locali

10 iunie 2014, 14:00
Agenția Națională de Integritate a constatat existența stării de incompatibilitate în cazul a unsprezece aleși locali (patru primari, patru viceprimari și trei consilieri locali), ca urmare a exercitării simultane de funcții și calități, încălcând, astfel, mai multe articole ale Legii nr. 161/2003.

Lista nominală a celor unsprezece aleși locali în cazul cărora Agenția a constatat încălcarea regimului juridic al incompatibilităților:
1.
BARBU MIRCEA
Primar al Comunei Popești
Jud. Argeș
Se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 17 mai 2010, întrucât, simultan cu funcția de primar, deține și calitatea de comerciant persoană fizică.
De asemenea, persoana evaluată a deținut simultan aceste funcții și în perioada 20 decembrie 2005 - 29 mai 2009.
 
Persoana evaluată a încălcat, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 161/2003.
2.
RĂGMAN EMIL
Primar al Comunei Prigoria
Jud. Gorj
S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 20 decembrie 2012 - 10 septembrie 2013, întrucât a deținut, simultan, funcțiile de primar și administrator al unei societăți comerciale, încălcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003.
 
3.
SOLOMON ȘTEFAN
Primar al Comunei Ploscuțeni
Jud. Vrancea
Se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 01 septembrie 2013, întrucât, simultan cu funcția de primar, deține și calitatea de membru în Consiliul de Administrație al Școlii Gimnaziale Ploscuțeni, Jud. Vrancea, încălcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003.
 
4.
OPREA FLORENTIN
Primar al Comunei Finta
Jud. Dâmbovița
Se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 19 iunie 2012, întrucât, simultan cu funcția de primar, deține și funcția de administrator al unei societăți comerciale, încălcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003.
5.
BOCA IOANA AURORA  
Viceprimar al Comunei Dragu
Jud. Sălaj
S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 03 octombrie 2012 - 30 octombrie 2013, întrucât a deținut, simultan cu funcţia de viceprimar, şi calitatea de membru al Consiliului de Administraţie la Şcoala Gimnazială nr. 1 Dragu, Jud. Sălaj, încălcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003.
6.
POSTOLE BĂNICĂ
Viceprimar al Comunei Giurgeni
Jud. Ialomița
S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 19 iunie 2008 - 22 februarie 2012, întrucât a deținut, simultan cu funcţia de viceprimar, şi calitatea de comerciant persoană fizică, încălcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 161/2003.
7.
FILIP ADRIAN NICOLAE
Viceprimar al Orașului Vișeu de Sus și fost Consilier local în cadrul Consiliului Local al Orașului Vișeu de Sus
Jud. Maramureș
S-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât, în perioada exercitării mandatului de consilier local, societatea comercială în cadrul căreia persoana evaluată a deținut calitatea de asociat (19 mai 2010 - 20 iulie 2011), iar soția sa a deținut atât calitatea de asociat (05 martie 2009 - 20 iulie 2011), cât și funcția de administrator (05 martie 2009 - 10 octombrie 2011), a încheiat cu Primăria Orașului Vișeu de Sus contracte de executare lucrări, în valoare totală de 288.292,03 Lei, încălcând, astfel, prevederile art. 90, alin. (1) din Legea 161/2003.
 
8.
MOCANU ANTONETA
Viceprimar al Comunei Tortoman
Jud. Constanța
Se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 15 septembrie 2011, întrucât, simultan cu funcția de viceprimar, deține și calitatea de reprezentant al Consiliului Local Tortoman în Consiliul de Administrație al Școlii Gimnaziale ”Ion Ghica” Tortoman, încălcând, astfel, prevederile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003.
9.
CAZAC CONSTANTIN DORIN
Consilier local în cadrul Consiliului Local al Comunei Hoghiz
Jud. Brașov
S-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât, în perioada exercitării mandatului de consilier local, societatea comercială în cadrul căreia acesta deţinea calitatea de asociat şi funcţia de administrator a încheiat cu Primăria Comunei Hoghiz un contract de prestări servicii, în valoare de 89.886,60 Lei, încălcând, astfel, prevederile art. 90, alin. (1) din Legea 161/2003.
10.
 
GRECU FLORIN ION CEZAR
Consilier local în cadrul Consiliului Local al Comunei Ezeriș
Jud. Caraș-Severin
S-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât, în perioada exercitării celui de-al doilea mandat de consilier local, a încheiat, la data de 11 iunie 2013, prin intermediul FLORIN ION CEZAR - PERSOANĂ FIZICĂ AUTORIZATĂ, în calitate de prestator, un contract de prestări servicii cu Primăria Comunei Ezeriș, în calitate de achizitor.
 
Persoana evaluată a încălcat, astfel, dispozițiile art. 90, alin. (1) din Legea nr. 161/2003.
11.
 
SOCACIU GHEORGHE
Consilier local în cadrul Consiliului Local al Comunei Densuș
Jud. Hunedoara
Se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 19 iunie 2008, întrucât, simultan cu funcția de consilier local, deține și funcția de bibliotecar în cadrul Bibliotecii Comunei Densuș, Jud. Hunedoara, încălcând, astfel, prevederile art. 88, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 161/2003.

            Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. POSTOLE BĂNICĂ nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

Persoanele menționate au încălcat următoarele prevederi ale Legii nr. 161/2003:
  • art. 87, alin. (1), lit. d), g),potrivit căruia „Funcţia de primar şi viceprimar […] este incompatibilă cu: funcţia de […] administrator, membru al consiliului de administraţie […] la societăţile comerciale […] precum şi la instituţiile publice; calitatea de comerciant persoană fizică”;
  • art. 88, alin. (1), lit. c),potrivit căruiaFuncția de consilier local este incompatibilă cu: [...] calitatea de funcţionar public sau angajat cu contract individual de muncă în aparatul propriu al consiliului local […]”;
  • art. 90, alin. (1), potrivit căruiaConsilierii locali […] care au funcția de […] administrator, […]precum și calitatea de […] asociat la societățile comerciale cu capital privat […]nu pot încheia contracte comerciale de prestări de servicii, de executare de lucrări, […] cu autoritățile administrației publice locale din care face parte[…]. (2) Prevederile alin. 1 se aplică și în cazul în care funcțiile sau calitățile respective sunt deținute de soțul sau rudele de gradul I ale alesului local […]”.
„Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încălcarea obligaţiilor legale privind […] starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective […]”.
„Persoana […] față de care s-a constatat […] starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică […]  pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.
Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalității, confidenţialității, imparţialității, independenţei operaţionale, celerității, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare.
AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE, 10 iunie 2014

Related news: Back

11 984 354

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 15.04.2024