C O M U N I C A T - Incompatibilitate - CĂPÂLNEANU RADU, Șef secție în cadrul Institutului Inimii „Nicolae Stăncioiu” Cluj-Napoca

10 iunie 2014, 11:00
Agenția Națională de Integritate a constatat existența stării de incompatibilitate în cazul lui CĂPÂLNEANU RADU, Șeful Secției de Terapie Intensivă Coronariană și Cardiologie Intervențională din cadrul Institutului Inimii Nicolae Stăncioiu Cluj-Napoca, Clinica de Cardiologie, și Director medical al institutului, întrucât, începând cu data de 22 octombrie 2007, exercită, simutan cu aceste funcții, și funcția de administrator la două societăți comerciale.

Astfel, CĂPÂLNEANU RADU a încălcat dispozițiile art. 180, alin. (1), lit. b) din Legea nr. 95/2006, potrivit cărora „funcția de director medical, respectiv șef de secție este incompatibilă cu […] exercitarea oricărei activități sau oricărei alte funcții de manager, inclusiv cele neremunerate.

CĂPÂLNEANU RADU a fost informat despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. CĂPÂLNEANU RADU a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere în exercitarea dreptului la apărare.

„Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încălcarea obligaţiilor legale privind […] starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective […]”.

„Persoana […] față de care s-a constatat […] starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică […] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.

Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalității, confidenţialității, imparţialității, independenţei operaţionale, celerității, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare.

AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE

Related news: Back

11 966 706

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 13.03.2024