Comunicat - incompatibilitate - DINA ION, funcționar public cu statut special

6 iunie 2014, 14:30
Agenția Națională de Integritate a constatat existența stării de incompatibilitate în cazul lui DINA ION, agent de poliție în cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase - I.P.J. Dolj, întrucât, începând cu data de 27 septembrie 2010, deţine, simultan, şi funcția de Președinte al Asociației de Vânătoare și Pescuit Sportiv Pelendava”, iar, în perioada 25 martie 2011 - 03 aprilie 2012, a deținut și funcția de administrator al unei societăți comerciale.
Astfel, DINA ION a încălcat dispozițiile art. 96, alin. (1) din Legea nr.161/2003,potrivit cărora „[…] funcţionarii publici cu statut special pot exercita funcţii sau activităţi în domeniul didactic, al cercetării ştiinţifice, al creaţiei literar-artistice. […] funcţionarii publici cu statut special pot exercita funcţii în alte domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuţiile exercitate ca […] funcţionar public cu statut special, potrivit fişei postului”, precum și dispozițiile art. 45, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 360/2002, potrivit cărora „Polițistului îi este interzis: […] să efectueze, direct sau prin persoane interpuse, activităţi de comerţ ori să participe la administrarea sau conducerea unor societăţi comerciale, cu excepţia calităţii de acţionar”.
Persoana evaluată a fost informată despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Persoana evaluată nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere în exercitarea dreptului la apărare.
„Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încălcarea obligaţiilor legale privind […] starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective […]”.
„Persoana […] față de care s-a constatat […] starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică […] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.
Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalității, confidenţialității, imparţialității, independenţei operaţionale, celerității, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare.
AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE, 6 iunie 2014

Related news: Back

11 966 706

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 13.03.2024