Comunicat - incompatibilitate - CIOACĂ DOINA, funcționar public

23 mai 2014, 14:00

Agenția Națională de Integritate a constatat existența stării de incompatibilitate în cazul lui CIOACĂ DOINA, funcționar public în cadrul Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice, întrucât, în perioada deținerii funcției publice, a fost mandatar al unei persoane în ceea ce privește efectuarea unor acte în legătură cu funcția publică pe care aceasta o exercită.    

Astfel, CIOACĂ DOINA a încălcat dispozițiile art. 94, alin. (4) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „[…] Funcționarii publici nu pot fi mandatari ai unor persoane în ceea ce privește efectuarea unor acte în legătură cu funcția publică pe care o exercită”.

La data 11 iulie 2011, CIOACĂ DOINA a fost numită în funcție publică de consilier superior în cadrul Compartimentului Arii Protejate - Direcția Dezvoltare Durabilă și Protecția Naturii din cadrul Ministerul Mediului și Pădurilor, aceasta făcând parte din grupul funcționarilor publici implicați în implementarea metodologiei de atribuire în custodie a Siturilor NATURA 2000, având calitatea de Șef de Comisie pentru Regiunea de Sud-Vest și Regiunea Sud-Est.

La data de 08 octombrie 2013, aceasta a încheiat cu S.C. MILVA PROD S.R.L. un contract de cesiune a drepturilor de autor. La data de 27 noiembrie 2013, în baza împuternicirii emise de către societatea comercială, persoana evaluată a susținut pentru și în numele candidatului S.C. MILVA PROD S.R.L. interviul în fața Comisiei regionale de evaluare privind atribuirea custodiei ariilor naturale protejate care nu necesită structuri de administrare Regiunile Sud și București-Ilfov, pentru Situl NATURA 2000, Lacul și Pădurea Cernica.

                Astfel, persoana evaluată, beneficiind de experiența profesională ce i-a fost conferită de participarea în calitate de membru - Șef de comisie pentru Regiunea de Sud-Vest și Regiunea Sud-Est la implementarea Metodologiei de atribuire în custodie a Siturilor NATURA 2000, a reprezentat candidatul S.C. MILVA PROD S.R.L. la interviul susținut în fața unei comisii similare cu cele în care deținea funcția de membru - șef de comisie, fapt de natură a creea un avantaj acestui candidat, în raport cu ceilalți participanți.

Persoana  evaluată a fost informată despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistată sau reprezentată de un avocat şi de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Persoana evaluată a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere în exercitarea dreptului la apărare.

„Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încălcarea obligaţiilor legale privind […] starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective […]”.

„Persoana […] față de care s-a constatat […] starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică […] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.

Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalității, confidenţialității, imparţialității, independenţei operaţionale, celerității, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare.

AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE, 23 mai 2014


Related news: Back

11 984 354

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 15.04.2024