C O M U N I C A T - Consiliul Național de Integritate a aprobat în unanimitate, fără recomandări,

6 mai 2014, 12:05
Raportul de audit extern independent privind evaluarea calității managementului Agenției Naționale de Integritate, realizat de compania Deloitte Audit pentru anul 2013, a fost dezbătut și aprobat în unanimitate, fără recomandări, de către membrii Consiliului Național de Integritate în ședința publică din data de 5 mai 2014.
Potrivit art. 32, alin. (1) din Legea 144/2007, republicată, cu modificările și completările ulterioare, evaluarea calităţii managementului Agenţiei se face anual, printr-un audit extern independent.
Raportul constată faptul că managementul ANI a continuat linia stabilită prin documentele programatice ale instituției, Strategia pentru combaterea și prevenirea acumulării averilor nejustificate, conflictelor de interese și a stărilor de incompatibilitate (2011 - 2014) și Planul de management pentru 2012 - 2016, axându-se pe dezvoltarea instrumentelor informatice de lucru ale personalului instituției, îmbunătățirea istoricului de cazuri, asigurarea urmării eficiente a cazurilor instrumentate, în sensul obținerii de rezultate disuasive. Rezultatele și eforturile Agenției au fost apreciate prin Rapoartele Comisiei Europene, fie că vorbim de cele emise în contextul Mecanismului de Cooperare și Verificare, fie că vorbim de evaluarea generală care s-a făcut la nivelul tuturor statelor membre ale UE”.
Documentul remarcă „eforturile depuse pentru îmbunătățirea proceselor și eficientizarea activității pentru atingerea obiectivelor planificate”, punând accentul pe „dezvoltarea sistemelor informatice care permit o viziune modernă pentru dezvoltarea și perfectionarea activității acestei instituții”. Auditorii externi au mai constatat faptul că gradul de implementare din obiectivele Strategiei de prevenire și combatere a averilor nejustificate, conflictelor de interese și incompatibilităților a ajuns la 96% la finele anului 2013, față de 90% la nivelul anului 2012.
Raportul punctează faptul că „activitatea de management a fost îmbunătățită prin implementarea majorității recomandărilor incluse în Raportul de audit extern al managementului ANI pentru anii 2009, 2010, 2011 și 2012”.
Evaluarea calității managementului ANI s-a defășurat în perioada 03 februarie - 07 martie 2014, fiind realizată de către o echipă de specialiști Deloitte prin proceduri ce au inclus: interviuri, analiza documentației și teste de detaliu. De asemenea, misiunea de audit a fost efectuată în conformitate cu Standardele Internaționale privind Serviciile Conexe (ISRS) – 4400 Engagements to perform agreed – upon procedures.
Raportul de audit extern independent a fost publicat pe pagina de Internet a Agenției, la adresa: http://integritate.eu/UserFiles/File/Audit/2014-04_RaportFinal_AuditulExtern_AlManagANI_PtrAnul2013_RO.pdf.
AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE

Related news: Back

11 966 706

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 13.03.2024