C O M U N I C A T - Incompatibilitate - ARDEU LADINIA, funcționar public

30 aprilie 2014, 08:00
Agenția Națională de Integritate a constatat existența stării de incompatibilitate în cazul lui ARDEU LADINIA, consilier superior în cadrul Direcției de Sănătate Publică a Județului Arad,întrucât,în perioada exercitării funcției publice, a încheiat, în calitatea de prestator, un contract de prestării servicii, în valoare de 7.288 Lei, cu Comisia Națională de Acreditare a Spitalelor (instituție publică responsabilă cu acreditarea spitalelor), în vederea efectuării evaluării Spitalului Județean de Urgență Reșita, Jud. Caraș-Severin.
 
Conform contractului încheiat, serviciile prestate de persoana evaluată au fost în legătură directă cu atribuțiile exercitate de către acesta în calitate de funcționar public, potrivit fișei postului.
 
             Astfel, ARDEU LADINIA a încălcat dispozițiile art. 94, alin. (1) și (2), lit. a) din Legea nr.161/2003,potrivit cărora „Calitatea de funcţionar public este incompatibilă cu orice altă funcţie publică decât cea în care a fost numit, precum şi cu funcţiile de demnitate publică. Funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau neremunerate […] în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice […]” și dispozițiile art. 96, alin. (1) din Legea nr. 161/2003,potrivit cărora „Funcționarii publici […] pot exercita funcții în alte domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuțiile exercitate ca funcționar public […] potrivit fișei postului”.
 
            ARDEU LADINIA deține funcția publică de consilier superior în cadrul Direcției de Sănătate Publică a Județului Arad, începând cu data de 15 iulie 2003.
 
            Persoana  evaluată a fost informată despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistată sau reprezentată de un avocat şi de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. ARDEU LADINIA a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere în exercitarea dreptului la apărare.
„Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încălcarea obligaţiilor legale privind […] starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective […]”.
„Persoana […] față de care s-a constatat […] starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică […] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.
Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalității, confidenţialității, imparţialității, independenţei operaţionale, celerității, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare.
AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE

Related news: Back

11 984 354

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 15.04.2024