Comunicat privind sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești

15 februarie 2010, 14:05

Agenţia Naţională de Integritate, în baza prevederilor Legii 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, republicată, a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, în vederea efectuării de cercetări cu privire la săvârșirea de către domnul CRĂCIUN STELIAN, Consilier local în cadrul Consiliului Local al Comunei Mărăcineni, Județul Argeș a infracțiunii de fals în declarații, prevăzută și pedepsită de art. 292, Cod Penal.

Ca urmare a nedepunerii declarațiilor de avere și de interese în termenele prevăzute de lege, procedura de control a fost declanșată din oficiu, în conformitate cu prevederile art. 54, alin. (1) din Legea nr. 144/2007, republicată.

Procedura de înştiinţare a fost îndeplinită în conformitate cu prevederile Legii nr. 144/2007, republicată, domnul CRĂCIUN STELIAN fiind informat despre declanşarea procedurii de verificare a respectării dispoziţiilor legale privind completarea şi depunerea declaraţiilor de avere şi de interese, precum şi cu privire la drepturile sale de a lua cunoştinţă de actele şi lucrările dosarului, de a fi asistat sau reprezentat de avocat şi de a prezenta orice elemente justificative pe care le consideră necesare.

Urmare a analizării datelor din declaraţiile de avere şi de interese şi a comparării acestora cu informaţiile puse la dispoziție de instituţiile competente, s-au constatat următoarele:

- domnul CRĂCIUN STELIAN a specificat la rubrica ”Bunuri Imobile-Terenuri” că deține un teren în Comuna Miceşti, Județul Argeş, dobândit în anul 2006, în cotă parte de ½, în suprafață de 7.500 mp, în evidențele financiar-contabile ale primăriei nefigurând înscris cu bunuri mobile sau imobile;

- la aceeași rubrică, ”Bunuri imobile-Terenuri”, domnul CRĂCIUN STELIAN a specificat că deține în Comuna Vulturești, Județul Olt, un teren în suprafață de 2.000 mp, dobândit în anul 1993, însă, în evidenţele primăriei Comunei Vultureşti, Judeţul Olt, figurează cu un teren agricol intravilan în suprafață de 0,17 ha, din care 0,03 ha - curți construcții, 0,14 ha - arabil și o casă în suprafață de 30 mp;

- de asemenea, la rubrica ”Bunuri imobile-Clădiri”, domnul CRĂCIUN STELIAN a menționat un apartament în Municipiul Pitești, dobândit în anul 2003, în suprafață de 63-65 mp, pe numele CRĂCIUN MARIA ALINA. În realitate, domnul CRĂCIUN STELIAN şi doamna CRĂCIUN MARIA ALINA nu figurează în evidențele Primăriei Municipiului Pitești cu bunuri mobile sau imobile supuse impozitelor și taxelor locale;

- la rubrica ”Venituri din salarii”, domnul CRĂCIUN STELIAN a precizat că în anul 2007 a realizat venituri în cuantum de 7800 lei, fapt ce nu corespunde cu datele transmise de instituțiile competente, conform cărora domnul CRĂCIUN STELIAN nu figurează în anul 2007 cu venituri impozitabile;

- în declaraţia de interese, datată 13.03.2009, domnul CRĂCIUN STELIAN nu a menționat calitatea de administrator pe care o deține la societatea comercială SUPER COM S.A. începând cu data de 06.05.2004 și până  în prezent, precum şi pe cea de administrator la societatea comercială ODEON S.R.L., calitate deținută începând cu 15.01.1993 și până la 13.03.2009, dată la care acesta s-a retras din funcție.

Având în vedere existența indiciilor temeinice privind săvârşirea de către domnul CRĂCIUN STELIAN  a infracţiunii de fals în declaraţii, prevăzută şi pedepsită de art. 292, Cod Penal, asupra căreia doar organele judiciare au competenţa de a se pronunţa, s-a dispus sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.

Activitatea de verificare a averii dobândite în perioada exercitării mandatelor sau a îndeplinirii funcţiilor ori demnităţilor publice, după caz, a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor este supusă controlului judecătoresc. Agenţia îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalităţii, imparţialităţii, independenţei, celerităţii, dreptului la apărare şi bunei administrări.

Verificările au fost suspendate până la soluționarea cauzei de către organul judiciar.

AGENŢIA NAŢIONALĂ DE INTEGRITATE, 15 februarie 2009


Related news: Back

11 966 706

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 13.03.2024