Comunicat - incompatibilitate și fals în declarații - PAVĂL NECULAI, funcționar public în cadrul Direcției de Sănătate Publică Iași

10 aprilie 2014, 10:00
Agenția Națională de Integritate a constatat existența stării de incompatibilitate precum și săvârșirea infracțiunii de fals în declarații de către PAVĂL NECULAI, funcționar public în cadrul Direcției de Sănătate Publică Iași.
 
PAVĂL NECULAI s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 01 octombrie 2006 - 17 octombrie 2013, întrucât a deținut, simultan cu calitatea de funcționar public în cadrul Direcției de Sănătate Publică Iași, și funcția de asistent medical principal, profil igienă, în cadrul Spitalului Orășenesc Hârlău, Jud. Iași. Astfel, PAVĂL NECULAI nu a respectat dispozițiile art. 94, alin. (2), lit. a) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „Funcționarii publici nu pot deține alte funcții și nu pot desfășura alte activități, remunerate sau neremunerate, după cum urmează: în cadrul autorităților sau instituțiilor publice”și dispozițiile art. 97, alin. (2), lit. b) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „Raportul de serviciu al funcționarului public se suspendă până la încetarea funcției eligibile sau a funcției de deminitate publică, în cazul în care funcționarul public a fost ales sau numit”.
 
De asemenea, întrucât persoana evaluată nu a menționat în mai multe declarații de avere, completate în perioada 2007 – 2013, veniturile din salarii obținute ca asistent medical în cadrul Spitalului Orășenesc Hârlău, au rezultat indicii privind săvârșirea de către acesta a infracțiunii de fals în declarații, prevăzută și pedepsită de art. 326 din Codul Penal al României, conform căruia „Declararea necorespunzătoare a adevărului, făcută unei persoane dintre cele prevăzute la art. 175, în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declaraţia făcută serveşte pentru producerea acelei consecinţe, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă”.
 
Agenția Națională de Integritate a dispus sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârlău, în vederea efectuării de cercetări cu privire la posibila săvârșire a infracțiunii de fals în declarații, prevăzută și pedepsită de art. 326 din Codul Penal al României.
 
Persoana evaluată a fost informată despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistată sau reprezentată de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. PAVĂL NECULAIa depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.
 
„Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încălcarea obligaţiilor legale privind […] starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective […]”.
 
„Persoana […] față de care s-a constatat […] starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică  […]  pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.
 
Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalității, confidenţialității, imparţialității, independenţei operaţionale, celerității, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare.
 
AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE, 10 aprilie 2014

Related news: Back

11 984 354

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 15.04.2024