Comunicat - avere nejustificată - MĂRGINEAN OVIDIU, agent de poliție în cadrul Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Arad

2 aprilie 2014, 12:00
Agenția Națională de Integritate a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate, în cuantum de 290.840,82 Lei (aprox. 77.680 Euro), între averea dobândită şi veniturile realizate de către MĂRGINEAN OVIDIU, agent de poliție în cadrul Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Arad.
În perioada 2003 - 2010, MĂRGINEAN OVIDIU a realizat venituri salariale în cuantum de 137.236,75 Lei, iar modificările patrimoniale intervenite în aceeași perioadă au fost în cuantum de 428.077,57 Lei, rezultând o diferență nejustificată de 290.840,82 Lei (aprox. 77.680 Euro).
Având în vedere cele de mai sus, Agenția Națională de Integritate a dispus sesizarea Comisiei de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Timișoara în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de către MĂRGINEAN OVIDIU în perioada exercitării funcției publice.
MĂRGINEAN OVIDIU a fost informat despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Persoana evaluată nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere.
Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalității, confidenţialității, imparţialității, independenţei operaţionale, celerității, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare.
AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE, 2 aprilie 2014

Related news: Back

11 966 706

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 13.03.2024