Precizări privind informațiile difuzate în mass-media

11 februarie 2010, 18:48

Având în vedere informațiile difuzate în mass-media cu privire la modalitatea de completare a declarațiilor de avere cu mențiunea „conform fișei fiscale”, pentru o corectă și completă informare a opiniei publice, Agenția Națională de Integritate face următoarele precizări:

1. Potrivit prevederilor Legii nr. 144/2007, republicată, declaraţiile de avere şi de interese trebuie completate la toate rubricile prevăzute de formular. Astfel, Anexa I, secţiunea VII din O.U.G. nr. 14/2005: „venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat (potrivit art. 41 din Legea nr. 571/2003 - Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare)” prevede la ultima rubrică obligativitatea declarării „venitului anual încasat”, pe categorii de venituri. Prin urmare, completarea declaraţiilor cu menţiunea „conform fişei fiscale” este incorectă și contravine spiritului Legii 144/2007, republicată. Chiar şi în ipoteza ataşării unei copii a fişei fiscale, rezolvarea nu este cea legală, ea contravenind exercitării funcţiilor şi demnităţilor publice în condiţii de transparenţă.

2. Menționăm că încă din anul 2008, pe pagina de Internet a Agenției – www.integritate.eu –, secțiunea „GHID”, este postat „Ghidul de completare a declarațiilor de avere și de interese”, un instrument de completare a declarațiilor și care lămurește problema supusă atenției.

3. De lege ferenda, faţă de atribuţiile legale cu care Agenţia Naţională de Integritate este împuternicită, şi anume de verificare a declaraţiilor de avere şi a declaraţiilor de interese, legea trebuie să prevadă o sancţiune pentru completarea necorespunzătoare a declaraţiilor de avere şi de interese. În prezent, este sancţionată contravenţional nedepunerea declaraţiei de avere şi a declaraţiei de interese în termenele prevăzute de lege (art. 54, alin. (1) din Legea nr.144/2007, republicată).

AGENŢIA NAŢIONALĂ DE INTEGRITATE, 11 februarie 2010


Related news: Back

11 966 706

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 13.03.2024