Precizări privind candidatura lui Mircea Diaconu la alegerile pentru Parlamentul European

12 martie 2014, 09:20

Având în vedere informațiile apărute recent în mass-media, potrivit cărora Mircea DIACONU, Vicepreședinte al Partidului Național Liberal, a solicitat Biroului Electoral Central să se pronunțe cu privire la posibilitatea ca acesta să participe la alegerile pentru Parlamentul European de anul acesta, Agenția Națională de Integritate face următoarele precizări:

            La data de 19 iunie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a emis decizie definitivă și irevocabilă în sensul menținerii ca legal și temeinic a raportului de evaluare prin care A.N.I. a constatat starea de incompatibilitate a fostului senator Mircea DIACONU. Raportat la acest fapt, Curtea Constituțională a opinat, prin decizia nr. 972/2012, faptul că „votul negativ cu privire la starea de incompatibilitate constatată irevocabil printr-o hotărâre judecătorească, Senatul a actionat ultra vires, arogându-și competențe care aparțin puterii judecătorești” și a constatat „existența unui conflict juridic de natura constituțională între autoritatea judecătorească și autoritatea legiuitoare, reprezentată de Senatul României, de natură a împiedica puterea judecătorească să își îndeplinească atribuțiile constituționale și legale cu care a fost investită”.

            Astfel, lui Mircea DIACONU i se aplică sancțiunea prevăzută de dispozițiile art. 25, alin. (2) din Legea nr. 176/2010, în sensul decăderii din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de 3 ani, respectiv cea de membru al Parlamentului European, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, și anume până la data de 19.06.2015: dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului […]  persoana eliberată sau destituită din funcţie […] sau faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică [...], pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului.

            Având în vedere cele de mai sus, menționăm faptul că Mircea Diaconu nu poate candida pentru o funcție eligibilă de membru al Parlamentului European, în conformitate cu prevederile Legii nr. 176/2010.

            Precizăm faptul că Agenția Națională de Integritate va utiliza toate instrumentele legale și instituționale în ceea ce privește respectarea interdicției referitoare la candidatura lui Mircea DIACONU la alegerile pentru Parlamentul European.

AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE, 12 martie 2014


Related news: Back

11 984 354

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 15.04.2024