PRECIZĂRI privind informațiile din mass-media referitoare la decizia Curții de Apel București în cazul Mircea DIACONU

13 martie 2014, 14:50

Având în vedere informațiile apărute astăzi în mass-media, potrivit cărora Vicepreședintele Partidului Național Liberal, Mircea DIACONU, a câștigat procesul cu ANI, pentru corecta și completa informare a opiniei publice, Agenția Națională de Integritate face următoarele precizări:

            Agenția Națională de Integritate a constatat în cazul lui Mircea DIACONU atât starea de incompatibilitate (ianuarie 2011), cât și conflictul de interese penal şi abuz în serviciu contra intereselor publice (octombrie 2011).

            În ceea ce privește starea de incompatibilitate, Înalta Curte de Casație și Justiție a emis, la data de 19 iunie 2012, decizia definitivă și irevocabilă în sensul menținerii ca legal și temeinic a raportului de evaluare al A.N.I. cu privire la fostul senator Mircea DIACONU.

            Referitor la posibila săvârșire de către Mircea DIACONU a faptelor de natură penală – conflict de interese și abuz în serviciu contra intereselor publice, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a trimis dosarul în instanță în luna noiembrie 2012, ca urmare a sesizării Agenției Naționale de Integritate (http://integritate.eu/1665/section.aspx/2163). Decizia emisă astăzi, 13 martie 2014, de Curtea de Apel București nu este definitivă și poate fi atacată cu apel la Înalta Curte de Casație și Justiție, în cauză fiind aplicată o sancțiune cu caracter administrativ, în cuantum de 1.000 Lei, maximul prevăzut de art. 91, lit. c) din Codul Penal din 1969.

            Menționăm faptul că procesul penal aflat pe rolul instanțelor de judecată nu influențează în niciun fel interdicția prevăzută de dispozițiile art. 25, alin. (2) din Legea nr. 176/2010, de a ocupa o funcţie sau o demnitate publică, respectiv cea de membru al Parlamentului European. Interdicția se aplică pe o perioadă de trei ani, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, ca urmare a deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, emisă la data de 19 iunie 2012.

AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE, 13 martie 2014


Related news: Back

11 966 706

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 13.03.2024