Comunicat - incompatibilitate - patru foști sau actuali aleși locali

7 martie 2014, 07:55

Agenția Națională de Integritate a constatat existența stării de incompatibilitate în cazul a patru foști sau actuali aleși locali (doi primari și doi consilieri locali), ca urmare a exercitării simultane de funcții și calități, încălcând, astfel, următoarele prevederi ale Legii nr. 161/2003:

 


  • art. 87, alin (1), lit f) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „Funcţia de primar, viceprimar […] este incompatibilă cu: funcţia de […] funcţia de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local sau de reprezentant al statului în adunarea generală a unei societăţi comerciale de interes naţional”;

 

  • art. 90, alin. (1) și (2) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „Consilierii locali […] care au funcţia de […] administrator, […] precum şi calitatea de acţionar sau asociat la societăţile comerciale cu capital privat […] nu pot încheia […] de furnizare de produse […] cu instituţiile […] aflate în subordinea ori sub autoritatea consiliului local […]. (2) Prevederile alin. (1) se aplică şi în cazul în care funcţiile sau calităţile respective sunt deţinute de soţul […] alesului local”;

 

  • art. 34, alin. (3) din Legea nr. 188/1999,  potrivit căruia „[…] funcţionarii publici de conducere pot candida pentru funcţii de demnitate publică numai după încetarea, în condiţiile legii, a raporturilor de serviciu”.

 

Lista nominală a celor patru foști / actuali aleși locali în cazul cărora Agenția a constatat încălcarea regimului juridic al incompatibilităților:

 

1.

BOȚ IULIAN

Primar al Comunei Liești

Jud. Galați

S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 29 iulie 2010 - 08 aprilie 2013, întrucât a deținut, simultan, atât funcția de Primar al Comunei Liești, cât și calitatea de reprezentant al Comunei Liești în Adunarea Generală a Acționarilor în cadrul S.C. APĂ CANAL S.A. Galați, încălcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. f) din Legea nr. 161/2003.

2.

TOPOLEANU NICOLAE

Primar al Orașului Măcin

Jud. Tulcea

S-a aflat în stare de incompatibilitate:

- în perioada 06 septembrie 2012 - 26 noiembrie 2013, întrucât a deținut, simultan, funcția de Primar al Orașului Măcin, cât și calitatea de membru în Consiliul de Administrație al Liceului Teoretic „Gheorghe Munteanu Murgoci” Măcin, încălcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003;

- în perioada deținerii calității de Consilier local în cadrul Consiliului Local al Orașului Măcin, întrucât societatea comercială - la care soția acestuia deține calitatea de asociat unic și funcția de  administrator - a încheiat un contract de furnizare materiale cu Spitalul Orășenesc Măcin (instituție aflată în subordinea C.L. al Orașului Măcin), încălcând, astfel, dispozițiile art. 90 din Legea nr. 161/2003.

3.

MARIȘ IOAN

Consilier local în cadrul Consiliului Local al Comunei Bogdan - Vodă

Jud. Maramureș

S-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât, în perioada exercitării mandatului de Consilier local în cadrul Consiliului Local al Comunei Bogdan-Vodă, societate comercială la care acesta deține calitatea de asociat unic și funcția de administrator, a încheiat un contract de prestări servicii cu C.L. al Comunei Bogdan-Vodă, în valoare totală de 41.025 Lei, încălcând, astfel, dispozițiile art. 90, alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

4.

SÓFALVI GYÖRGY-ZSOLT

Consilier local în cadrul Comunei Sîngeorgiu de Mureș

Jud. Mureș

S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 26 aprilie 11 iunie 2012, întrucât, în perioada exercitării funcției publice de Inspector șef adjunct în domeniul securității și sănătății în muncă în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Mureș, a candidat la alegerile locale din anul 2012 fără a demisiona din funcția publică, alegeri în urma cărora a fost ales Consilier local în cadrul C.L. al Comunei Sîngeorgiu de Mureș, încălcând, astfel, dispozițiile art. 34, alin. (3) din Legea nr. 188/1999.

 


Related news: Back

11 966 706

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 13.03.2024