Comunicat privind sesizarea Parchetului de pe lângă Î.C.C.J.

29 ianuarie 2010, 09:02

Agenţia Naţională de Integritate, în baza prevederilor Legii nr. 144/2007, republicată, a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea efectuării de cercetări cu privire la săvârșirea de către domnul senator GEOANĂ MIRCEA DAN, Preşedintele Senatului României, a infracţiunii de fals în declarații, prevăzută şi pedepsită de art. 292 din Codul Penal.

Agenţia Naţională de Integritate, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, republicată, s-a sesizat din oficiu, în urma publicării mai multor articole de presă care semnalau posibila nerespectare de către domnul GEOANĂ MIRCEA DAN, în calitate de senator în Parlamentul României, a dispoziţiilor legale, referitoare la completarea şi depunerea declaraţiilor de avere.

Domnul GEOANĂ MIRCEA DAN este, începând cu data de 30.11.2008, parlamentar ales în colegiul uninominal 5 din Circumscripţia electorală nr. 17 Dolj. Cel de-al doilea mandat consecutiv de senator al domnului GEOANĂ MIRCEA DAN a fost validat prin Hotărârea Senatului României nr. 68/2008, la data de 19 decembrie 2008. Domnul GEOANĂ MIRCEA DAN deţine în prezent şi funcţia de Preşedinte al Biroului Permanent al Senatului României.

Cercetările Agenţiei Naţionale de Integritate au fost extinse şi faţă de doamna GEOANĂ MIHAELA, potrivit prevederilor art. 10 din Legea nr. 115/1996 pentru declararea şi controlul averilor demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control şi a funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare (“dacă persoana a cărei avere este supusă controlului este căsătorită, controlul se extinde şi asupra averii şi veniturilor dobândite de celălalt soţ”).

În conformitate cu prevederile Legii nr. 144/2007, republicată, senatorii reprezintă una dintre categoriile de persoane care au obligaţia declarării averii şi a intereselor.

Legea nr. 144/2007, republicată prevede că “declaraţia de avere se face în scris, pe proprie răspundere şi cuprinde bunurile proprii, comune şi cele deţinute în indiviziune, precum şi cele ale copiilor aflaţi în întreţinere”.

Având în vedere reglementările legislative şi întrucât, în urma verificării prealabile, efectuate în temeiul Legii  nr. 144/2007, republicată, au rezultat o serie de neconcordanţe, la data de 01.07.2009  procedura de înştiinţare a fost îndeplinită în baza mandatului poştal (cu confirmare de primire), domnul GEOANĂ MIRCEA DAN fiind informat cu privire la declanşarea procedurii de verificare, respectiv asupra drepturilor sale de a lua cunoştinţă de actele şi lucrările dosarului, de a fi asistat sau reprezentat de avocat şi de a prezenta orice elemente justificative pe care le consideră necesare.

La data de 16.07.2009, Agenţia Naţională de Integritate a fost informată cu privire la faptul că domnul GEOANĂ MIRCEA DAN, făcând uz de drepturile sale legale, a împuternicit o societate profesională de avocatură să îi reprezinte interesele, să ia cunoştinţă de toate actele şi lucrările de verificare, precum şi să intermedieze comunicările aferente.

În urma verificărilor efectuate şi a analizării informaţiilor şi documentelor primite de la Senatul României, Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanei, Administraţia Finanţelor Publice a Sectorului 1, Primăria Sectorului 1 – Direcţia de Taxe şi Impozite, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală de Reglementare şi Recuperare a Creanţelor ,  S.C. Biroul de Credite S.A., Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, precum şi Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, au rezultat următoarele:

1. domnul GEOANĂ MIRCEA DAN nu deţine şi nu a deţinut calitatea de asociat/administrator în nicio societate comercială înregistrată la Registrul Comerţului;

2. doamna GEOANĂ MIHAELA deţine, începând cu data de 15.03.2005, calitatea de asociat în cadrul S.C. LA MAISON CONSULTING S.R.L., cu o cotă de participare de 30% şi S.C. TOPCONT INVEST S.R.L., având, în prezent, o cotă de participare de 80%;

3. domnul GEOANĂ MIRCEA DAN  deţine un cont la “Banca Comercială Română”, Sucursala IZVOR, precum şi un cont la “Banc Post” S.A.;

4. doamna GEOANĂ MIHAELA deţine conturi la “HVB Bank Romania” S.A., “Unicredit Ţiriac Bank”, Sucursala IZVOR, Bucureşti, “BRD Groupe Societe Generale” S.A. Bucureşti, “CEC Bank” S.A. şi la “Banc Post” S.A., Sucursala FLOREASCA;

5. domnul GEOANĂ MIRCEA DAN a realizat, începând cu anul 2004, venituri nete, după cum urmează:

- în anul 2004 - din salarii 4.742.319 LEI (ROL), de la angajator “Senatul României” şi venituri din salarii 346.623.272 LEI (ROL), de la angajator “Ministerul Afecerilor Externe”;

- în anul 2005 - venituri din salarii 48.096 LEI (RON), de la angajator “Senatul României”;

- în anul 2008 -  venituri din salarii 73.488 LEI, de la angajator “Senatul României”;

- pentru anii 2006, 2007 şi 2009, domnul GEOANĂ MIRCEA DAN nu figurează cu venituri declarate şi înregistrate;

6. doamna GEOANĂ MIHAELA a realizat, începând cu anul 2004, următoarele venituri nete:

- în anul 2004 - venituri din salarii 42.143.700 LEI (ROL), de la angajator “Institutul de Administraţie  Publică şi a Afacerilor din Bucureşti” şi, din drept de proprietate intelectuală, suma brută de 118.458.376 LEI de la “Castel Film” S.R.L.;

- în anul 2005 - venituri din salarii 415 LEI (RON), de la angajator “Institutul de Administraţie Publică şi a Afacerilor din Bucureşti”;

- în anul 2006 -  venituri din salarii 15.885 LEI, de la angajator “Renaşterea” S.R.L.;

- în anul 2007 -  venituri din salarii 27.300 LEI, de la angajator “Renaşterea” S.R.L., venituri din drept de proprietate intelectuală, suma brută 1.899 LEI, de la “Castel Film” S.R.L. şi venituri din dividende, în sumă de 190.400 LEI, de la plătitorul “Topcont Invest” S.R.L.;

- în anul 2008 - venituri din salarii 28.872 LEI, de la angajator “Renaşterea” S.R.L.;

- pentru anul 2009, doamna GEOANĂ MIHAELA nu figurează cu venituri declarate şi înregistrate.

7. domnul GEOANĂ MIRCEA DAN a menţionat în declaraţia de avere aferentă anului fiscal 2007 (datată 16.06.2008) că soţia sa, doamna  GEOANĂ MIHAELA a încasat dividende de la “Topcont Invest” S.R.L., în cuantum de 100.000 RON. Rezultă, astfel, o diferentă de 90.400 LEI, pe care domnul GEOANĂ MIRCEA DAN nu a menţionat-o în declaraţia de avere, deşi avea această obligaţie legală;

8. doamna GEOANĂ MIHAELA a figurat înscrisă în cartea funciară cu o cotă indiviză de 70% din 17 loturi de teren scoase din circuitul agricol, situate în intravilanul Municipiului Bucureşti, sector 1, şi cu  imobilul situat în Bucureşti, Str. Uruguay, sector 1:

- cota de 70% din cele 17 loturi de teren, situate în intravilanul Municipiului Bucureşti, sector 1, în suprafaţă totală de 9.955,55 mp, a fost dobândită de către doamna GEOANĂ MIHAELA la data de 22.09.2005, conform contractului de vânzare-cumpărare, de la BARBA Octavian Vasile şi BARBA Elena Nicoleta;

- preţul convenit al vânzării a fost de 48.300 EURO, a fost achitat integral la data de 22.09.2005, data autentificării contractului;

- terenul a fost achiziţionat cu un preţ mult subevaluat faţă de preţul real practicat pe piaţa imobiliară pe parcursul anului 2005 (anul realizării tranzacţiei);

- calculând valoarea reală a parcelelor de teren achiziţionate de către doamna GEOANĂ MIHAELA, raportat la valoarea orientativă de 100 EURO/mp, aplicabilă unei zone “relativ apropiate”, rezultă suma de 696.888 EURO, valoare mai mare de aproximativ 14 ori decât suma plătită pentru achiziţionarea cotei de 70% din 9.955,55 mp (6.968,88 mp);

- la data de 17.01.2006, doamna GEOANĂ MIHAELA a reintrat în posesia preţului plătit (48.300 EURO), iar domnul Barba Octavian Vasile, în posesia cotei de 70% din cele 17 loturi de teren intravilan, ca urmare a rezoluţiunii contractului de vânzare-cumpărare prin convenţie autentificată între cele două părţi. Acest teren nu a fost înscris în declaraţiile de avere completate şi depuse de către domnul GEOANĂ MIRCEA DAN;

9. suma de 48.300 EURO constituie venit realizat pe parcursul anului 2006, însă aceasta nu a fost înscrisă de domnul GEOANĂ MIRCEA DAN în declaraţia de avere datată 26.12.2006, completată şi depusă în calitate de senator.

Reprezentantul legal al domnului GEOANĂ MIRCEA DAN a depus la dosarul cauzei, la data de 25.08.2009, un set de documente (antecontract de vânzare-cumpărare încheiat între “S.C. Cefin Real Estate Residence” S.R.L., în calitate de promitent-vânzător, şi doamna GEOANĂ MIHAELA, în calitate de promitent-cumpărător, datat 21.11.2005, având ca obiect un apartament într-un imobil ce urmează a fi construit în Bucureşti; un extras de cont pentru perioada 20 martie 2006 – 03 noiembrie 2008, eliberat de “Bancpost” S.A.; o copie a unei adeverinţe eliberate de “BRD Groupe Societe Generale” doamnei GEOANĂ MIHAELA şi un extras de cont eliberat de „Bancpost” S.A., Sucursala TITAN, care nu prezintă ştampila unităţii bancare sau semnătura reprezentantului acesteia), în scopul clarificării unora dintre aspectele care fac obiectul dosarului de investigaţie.

În urma analizării documentelor depuse, s-a constatat că antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat de “Cefin Real Estate Residence” S.R.L. şi doamna GEOANĂ MIHAELA (în calitate de promitent-cumpărător, cât şi în calitate de reprezentant al promitentului-vânzător), în vederea achiziţionării unui apartament şi a două locuri de parcare, în valoare de 733.000 EURO, nu conţine o încheiere notarială de autentificare sau o dată certă, putând fi redactat şi antedatat oricând.

Deoarece în proporţie de 100% off-shore-ul luxemburghez „6A Investment” S.A. deţine părţile sociale ale S.C. „Cefin Real Estate Residence” S.R.L., nu au putut fi obţinute mai multe informaţii, urmând ca organele de urmărire penală să efectueze verificări.

Având în vedere cele prezentate, s-a constatat faptul că, deşi avea obligaţia legală, domnul senator GEOANĂ MIRCEA DAN nu a menţionat sau a menţionat eronat în declaraţiile de avere completate şi depuse în 2006 şi 2008 veniturile, “bunurile proprii, comune şi cele deţinute în indiviziune” deţinute sau realizate împreună cu familia sa.

Deoarece aspectele prezentate constituie indicii temeinice privind săvârşirea de către domnul GEOANĂ MIRCEA DAN a infracţiunii de fals în declaraţii, prevăzută şi pedepsită de art. 292, Cod Penal, asupra căreia doar organele judiciare au competenţa de a se pronunţa, s-a dispus sesizarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Activitatea de verificare a averii dobândite în perioada exercitării mandatelor sau a îndeplinirii funcţiilor ori demnităţilor publice, după caz, a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor este supusă controlului judecătoresc. Agenţia îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalităţii, imparţialităţii, independenţei, celerităţii, dreptului la apărare şi bunei administrări.

Verificările au fost suspendate până la soluţionarea cauzei de către organele judiciare.

AGENŢIA NAŢIONALĂ DE INTEGRITATE, 29 ianuarie 2010


Related news: Back

11 966 706

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 13.03.2024