Comunicat - incompatibilitate - GOLAȘU ANA, grefier în cadrul Curții de Apel Craiova

11 februarie 2014, 08:00
Agenția Națională de Integritate a constatat existența stării de incompatibilitateîn cazul lui GOLAȘU ANA, grefier în cadrul Curții de Apel Craiova, Județul Dolj, întrucât, începând cu data de 30 martie 2013, deţine, simultan, şi funcția de Președinte al Asociației de Proprietari Bloc ANLR 2008, cu sediul în Craiova.
 Astfel, GOLAȘU ANA a încălcat dispozițiile art. 77, alin. (1) din Legea nr. 567/2004,potrivit cărora Funcţia de grefier este incompatibilă cu orice alte funcţii publice sau private, cu excepţia funcţiilor didactice […]”.
Persoana  evaluată a fost informată despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistată sau reprezentată de un avocat şi de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Persoana evaluată a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere în exercitarea dreptului la apărare.
„Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încălcarea obligaţiilor legale privind […] starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective […]”.
„Persoana […] față de care s-a constatat […] starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică […] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.
Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalității, confidenţialității, imparţialității, independenţei operaţionale, celerității, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare.
AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE, 11 februarie 2014

Related news: Back

11 966 706

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 13.03.2024