Comunicat - conflict de interese administrativ - UNGUREANU CRISTINA-MANUELA, ofițer specialist în cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor

21 ianuarie 2014, 13:25
Agenția Națională de Integritate a constatat existența conflictului de interese de natură administrativă în cazul lui UNGUREANU CRISTINA-MANUELA, ofițer specialist în cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor.

          UNGUREANU CRISTINA-MANUELAnu a respectat dispozițiile art. 79, alin. (1), lit. c) și alin. (2) din Legea 161/2003, potrivit cărora „Funcționarul public este în conflict de interese dacă se află în una dintre următoarele situații: […] interesele sale patrimoniale, ale soțului sau rudelor sale de gradul I pot influența deciziile pe care trebuie să le ia în exercitarea funcției publice. În cazul existenței unui conflict de interese, funcționarul public este obligat să se abțină de la rezolvarea cererii, luarea deciziei sau participarea la luarea unei decizii și să-l informeze de îndată pe șeful ierarhic căruia îi este subordonat direct. Acesta este obligat să ia măsurile care se impun pentru exercitarea cu imparțialitate a funcției publice, în termen de cel mult 3 zile de la data luării la cunoștință”.
 
În fapt, UNGUREANU CRISTINA-MANUELA a participat în calitate de membru în comisia de evaluare a ofertelor depuse la procedura de achiziție, prin cerere de oferte, în vederea atribuirii unui contract de lucrări la Penitenciarul Tulcea - Secția Chilia Veche. La ședința comisiei în cadrul căreia au fost deschise ofertele depuse în vederea atribuirii contractului de achiziție publică, a participat și S.C. DAMAMI INTERNATIONAL S.R.L. (soțul persoanei evaluate fiind asociat în cadrul acestei societăți comerciale), în calitate de ofertant / candidat.
 
UNGUREANU CRISTINA-MANUELA a fost informată despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistată sau reprezentată de un avocat şi de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Persoana evaluată nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere în exercitarea dreptului la apărare.
 
„Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încălcarea obligaţiilor legale privind conflictul de interese constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective […]”.

„Persoana […] față de care s-a constatat existenţa conflictului de interese este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică  […] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.

Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalității, confidenţialității, imparţialității, independenţei operaţionale, celerității, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare.
 
AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE, 21 ianuarie  2014

Related news: Back

11 966 706

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 13.03.2024