Comunicat - avere nejustificată - RĂDULESCU DANIEL, Director executiv adjunct în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Ialomița

20 decembrie 2013, 10:55
Agenția Națională de Integritate a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate, în cuantum de 481.454 Lei (aprox. 119.546 Euro), între averea dobândită şi veniturile realizate de către RĂDULESCU DANIEL, împreună cu familia, în perioada exercitării funcției publice de Director executiv adjunct în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Ialomița.
 
În perioada fiscală 2000 - 2011, RĂDULESCU DANIEL a realizat, împreună cu familia, venituri salariale în cuantum de 1.055.880 Lei, iar modificările patrimoniale intervenite în aceeași perioadă au fost în cuantum de 1.537.334 Lei, rezultând o diferență nejustificată de 481.454 Lei (aprox. 119.546 Euro).
 
Având în vedere cele de mai sus, Agenția Națională de Integritate a dispus sesizarea Comisiei de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel București, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de către RĂDULESCU DANIEL în perioada exercitării funcției publice.
 
RĂDULESCU DANIEL a fost informat despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Persoana evaluată a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere.
 
Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalității, confidenţialității, imparţialității, independenţei operaţionale, celerității, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare.
 
AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE, 20 decembrie 2013
Related news: Back

11 966 706

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 13.03.2024