Comunicat - conflict de interese administrativ - 3 consilieri locali

4 decembrie 2013, 12:00
Agenția Națională de Integritate a constatat încălcarea regimului juridic privind conflictul de interese în materie administrativă în cazul lui SOLDORFEAN VASILE(Consilier local în cadrul C.L. Valea Viilor, Jud. Sibiu, în mandatul 2012 - 2016, și fost Viceprimar în mandatul 2008 - 2012), BORDEAN PETRU (Consilier local în cadrul C.L. al Comunei Bod, Jud. Brașov) și RADU RICU (Consilier local în cadrul C.L. al Municipiului Tulcea, Jud. Tulcea).
 
1. SOLDORFEAN VASILE a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese în materie administrativă, întrucât, deși avea un interes personal în problema supusă dezbaterilor, a participat la ședințele Consiliului Local Valea Viilor, votând pentru adoptarea unor hotărâri prin care s-a aprobat închirierea pășunilor comunale crescătorilor de animale și contractul cadru de închiriere.
 
SOLDORFEAN VASILE este crescător de animale și deține, totodată, și calitatea de membru și Președinte al Asociației Crescătorilor de Animale din localitatea Motiș. La data de 15 iunie 2010, persoana evaluată a semnat contractul de închiriere a pășunilor, încheiat între consiliu și Asociația Crescătorilor de Animale (reprezentată de către acesta în calitate de președinte), prin care consiliul a închiriat asociației, pe o perioadă de 5 ani, o suprafață de 111,43 ha pășune comunală de pe raza localității Valea Viilor. Prin închirierea pășunilor comunale de către asociație, SOLDORFEAN VASILE a beneficiat de subvenții pentru fermieri, de la bugetul de stat, crescându-și, astfel, efectivul de animale deținut.
 
Astfel, acesta a încălcat dispozițiile art. 46, alin. (1) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „nu pot lua parte la deliberarea şi la adoptarea hotărârilor consilierul local care, fie personal, fie prin soţ, soţie, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes personal în problema supusă dezbaterilor consiliului local” și dispozițiile art. 77, alin. (1) și (2) din Legea nr. 393/2004, potrivit cărora „[…] consilierii locali nu pot lua parte la deliberarea şi adoptarea de hotărâri dacă au un interes personal în problema supusă dezbaterii. În situaţiile prevăzute la alin. (1), consilierii locali […] sunt obligaţi să anunţe, la începutul dezbaterilor, interesul personal pe care îl au în problema respectivă”.
 
2. BORDEAN PETRU a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese în materie administrativă, întrucât, deși avea un interes personal în problemele supuse dezbaterii, a participat la ședințele Consiliului Local al Comunei Bod, precum și la deliberarea și adoptarea mai multor hotărâri prin care au fost aprobate modificarea taxelor de închiriere a pășunii comunale Bod și, respectiv, au fost stabilite impozitele, taxele locale și chiriile pe anul 2012.
 
La momentul adoptării hotărârilor, se afla în derulare contractul de închiriere al pășunii Comunei Bod, încheiat între aonsiliu și Asociația Crescătorilor de Taurine - Filiala Bod (asociație reprezentată de BORDEAN PETRU - în calitate de președinte al acesteia), chiria acesteia fiind stabilită prin hotărârea consiliului local.
 
Astfel, acesta a încălcat dispozițiile dispozițiile art. 75, lit. b) din Legea nr. 393/2004, potrivit cărora „aleșii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorității publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru […] orice persoană fizică sau juridică cu care au o relație de angajament, indiferent de natura acestuia”, art. 77, alin. (1) și (2) din Legea nr. 393/2004, precum și dispozițiile art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/2001.
 
3. RADU RICU a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese în materie administrativă, întrucât, deși avea un interes personal în problemele supuse dezbaterii, a votat și aprobat Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Tulcea privind concesionarea prin încredințare directă a unui teren în suprafață de 2.525,10 mp, din domeniul privat al municipiului, pentru sediu firmă și depozit. Ulterior aprobării acestei hotărâri, S.C. NARCISA – MOB DESIGN S.R.L. (reprezentată prin RADU RICU, în calitate de administrator) a încheiat contractul de concesiune cu Consiliul Local al Municipiului Tulcea, durata concesiunii fiind de 25 ani.
 
Astfel, RADU RICU a încălcat dispozițiile art. 75, lit. a) și c) din Legea 393/2004, potrivit cărora „Aleşii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorităţii publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru: a) soţ, soţie, rude sau afini până la rude de gradul al doilea inclusiv […] c) o societate comercială la care deţin calitatea de asociat unic, funcţia de administrator sau de la care obţin venituri”, dispozițiile art. 77, alin. (1) și (2) din Legea 393/2004 și dispozițiile art. 46, alin. 1 din Legea nr. 215/2001.
 
Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat şi de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. BORDEAN PETRU și RADU RICU nuau depus la dosarul de evaluare un punct de vedere în exercitarea dreptului la apărare.
 
„Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încălcarea obligaţiilor legale privind conflictul de interese ori starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective […]”.
 
„Persoana […] față de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică  […]  pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.
 
Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalității, confidenţialității, imparţialității, independenţei operaţionale, celerității, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare.
 
AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE, 4 decembrie 2013

Related news: Back

11 966 706

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 13.03.2024