Comunicat - incompatibilitate - 2 funcționari publici

31 octombrie 2013, 14:25
Agenția Națională de Integritate a constatat existența stării de incompatibilitate în cazul lui PANTEA IOSIF (funcționar public în cadrul Camerei Agricole a Județului Timiș) și SAVIN CARMEN LUMINIȚA (consilier public în cadrul Direcției pentru Agricultură Botoșani, Jud. Botoșani), ca urmare a exercitării simultane a mai multor funcții și calități, contrar prevederilor legale, astfel:
 
1)    PANTEA IOSIF s-a  aflat  în stare de incompatibilitate în  perioadele 02 martie 2006 – 12 noiembrie 2009, respectiv, 28 octombrie 2010 – 20 aprilie 2011, întrucât a exercitat, simultan, funcția publică de consilier în cadrul Camerei Agricole a Județului Timiș - Centrul Agricol Comunal Gătaia, calitatea de membru cooperator / fondator și funcția de administrator în cadrul PRIMAGRO BANAT COOPERATIVA AGRICOLĂ.
 
Astfel, PANTEA IOSIF nu a respectat dispozițiile art. 94, alin. (2), lit. c) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „Funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau neremunerate [...] în alte unităţi cu scop lucrativ, din sectorul [...] privat [...]” și dispozițiile art. 96, alin. (1) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „Funcţionarii publici, [...] pot exercita funcţii sau activităţi în domeniul didactic, al cercetării ştiinţifice, al creaţiei literar-artistice. Funcţionarii publici[...] pot exercita funcţii în alte domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuţiile exercitate ca funcţionar public, [...] potrivit fişei postului”.
 
2)    SAVIN CARMEN LUMINIȚA s-a  aflat în stare de incompatibilitate în  perioada 30 mai 2011 – 30 iulie 2012, întrucât a exercitat, simultan, funcția publică de consilier în cadrul Direcției pentru Agricultură Botoșani, Jud. Botoșani, și funcția de consultant în cadrul RGIC Consultanță S.R.L., București.
 
Astfel, SAVIN CARMEN LUMINIȚA nu a respectat dispozițiile art. 96, alin. (1) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „Funcţionarii publici, [...] pot exercita funcţii sau activităţi în domeniul didactic, al cercetării ştiinţifice, al creaţiei literar-artistice. Funcţionarii publici [...] pot exercita funcţii în alte domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuţiile exercitate ca funcţionar public, [...] potrivit fişei postului”.

Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat şi de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Persoanele evaluate au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere în exercitarea dreptului la apărare.
 
„Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încălcarea obligaţiilor legale privind […] starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective […]”.
„Persoana […] față de care s-a constatat […] starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică  […]  pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.
Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalității, confidenţialității, imparţialității, independenţei operaţionale, celerității, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare.
AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE, 31 octombrie 2013

Related news: Back

11 966 706

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 13.03.2024