Comunicat - adresă A.N.I. către C.S.M. - analizare posibilitate sesizare C.C.R.

31 octombrie 2013, 13:05
Agenția Națională de Integritate s-a adresat Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) în vederea analizării posibilității sesizării Curții Constituționale în scopul soluţionării conflictului juridic de natură constituţională dintre autorităţile publice, în conformitate cu dispozițiile art. 24 din Legea nr. 317/2004.
A.N.I. a solicitat în mod repetat Senatului României să dispună cu celeritate aplicarea prevederilor legale, ca urmare a Deciziei definitive și irevocabile nr.6289/24.09.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în cazul senatorului Mora Akos Daniel. Comisia Juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări din cadrul Senatului României nu a aplicat sancțiunea disciplinară de revocare din funcție a senatorului Mora Akos Daniel, în ciuda unei deciziii definitive și irevocabile a instanței, considerând că această speță nu este de competența Senatului.
Referitor la un caz similar, cel al fostului senator, Mircea Diaconu, Curtea Constituțională a opinat, prin decizia nr. 972/2012, faptul că „votul negativ cu privire la starea de incompatibilitate constatată irevocabil printr-o hotărâre judecătorească, Senatul a actionat ultra vires, arogându-și competențe care aparțin puterii judecătorești și a constatat existența unui conflict juridic de natura constituțională între autoritatea judecătorească și autoritatea legiuitoare, reprezentată de Senatul României, de natură a împiedica puterea judecătorească să își îndeplinească atribuțiile constituționale și legale cu care a fost investita”.
AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE, 31 octombrie 2013

Related news: Back

11 966 706

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 13.03.2024