Comunicat privind sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2

18 ianuarie 2010, 15:15

Agenţia Naţională de Integritate, în baza prevederilor Legii nr. 144/2007, republicată, a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, în vederea efectuării de cercetări cu privire la săvârșirea de către domnul MONDOCEA LEON, Consilier local în perioada 2004-2008 în cadrul Consiliului Local al Sectorului 2 București, a infracţiunii de fals în declarații, prevăzută şi pedepsită de art. 292 din Codul Penal.

Agenția s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că domnul MONDOCEA LEON nu a completat şi depus declaraţiile de avere şi de interese în termenul prevăzut de art. 44, alin. (3) din Legea nr. 144/2007, republicată.

Procedura de înştiinţare a fost îndeplinită în conformitate cu prevederile Legii nr. 144/2007, republicată, domnul MONDOCEA LEON fiind informat cu privire la declanşarea procedurii de verificare, precum şi asupra drepturilor sale de a lua cunoştinţă de actele şi lucrările dosarului, de a fi asistat sau reprezentat de avocat şi de a prezenta orice elemente justificative pe care le consideră necesare. Astfel, domnul MONDOCEA LEON a depus la sediul A.N.I. o declarație notarială pe proprie răspundere, în care face precizări cu privire la caracterul inexact al datelor menționate în declarațiile de avere.

În urma verificărilor efectuate, au rezultat următoarele:

- din analiza informațiilor transmise de instituțiile competente a rezultat faptul că mai multe bunuri mobile și imobile, printre care trei autoturisme și mai multe clădiri, aparțin societății comerciale LENICO S.R.L., și nu soților MONDOCEA, așa cum este precizat în declarația de avere sus-menționată;

- între datele înscrise în declarațiile de avere și veniturile din dividente realizate de către S.C. LENICO S.R.L. (societate ce are ca asociat unic pe doamna MONDOCEA ELENA, soția domnului MONDOCEA LEON) există diferențe semnificative. Astfel, pentru perioada 2004-2007, S.C. Lenico S.R.L. a avut profituri brute de 166.532 lei, deși, în declarația de avere sus-menționată, domnul MONDOCEA LEON a declarat faptul că soția sa a obținut în calitate de asociat unic la S.C. Lenico S.R.L. dividende în sumă de 342.000 lei;

- de asemenea, domnul MONDOCEA LEON nu a menționat în declarația de interese din data de 14.06.2007 calitatea de asociat la S.C. TONIC HOUSE S.R.L.

Având în vedere faptul că aspectele menţionate anterior constituie indicii temeinice privind săvârşirea de către domnul MONDOCEA LEON a infracţiunii de fals în declaraţii, prevăzută şi pedepsită de art. 292, Cod Penal, asupra căreia doar organele judiciare au competenţa de a se pronunţa, s-a dispus sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2.

Activitatea de verificare a averii dobândite în perioada exercitării mandatelor sau a îndeplinirii funcţiilor ori demnităţilor publice, după caz, a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor este supusă controlului judecătoresc. Agenţia îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalităţii, imparţialităţii, independenţei, celerităţii, dreptului la apărare şi bunei administrări.

Verificările au fost suspendate până la soluționarea cauzei de către organul judiciar.

AGENŢIA NAŢIONALĂ DE INTEGRITATE, 18 ianuarie 2010


Related news: Back

11 966 706

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 13.03.2024