Comunicat privind constatarea stării de incompatibilitate

28 decembrie 2009, 11:08

Agenţia Naţională de Integritate, în baza prevederilor Legii nr. 144/2007, republicată, a constatat faptul că domnul PRICINĂ LUCIAN se află, începând cu data de 20.12.2007, în stare de incompatibilitate, întrucât deţine şi exercită simultan atât funcţia publică de Director General al Direcţiei Generale Pregătire, Programare şi Urmărire a Proiectelor de Investiţii din cadrul Ministerului Mediului (în prezent, Ministerul Mediului şi Pădurilor), cât şi calitatea de administrator, respectiv preşedinte al Consiliului de Administraţie, în cadrul unor societăţi comerciale.

Ca urmare a nedepunerii declaraţiilor de avere şi de interese în termenele prevăzute de Legea 144/2007, republicată, domnul PRICINĂ LUCIAN a fost, la data de 18.11.2008, sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 500 lei şi conform prevederilor legale, la data de 15.12.2008, a fost declanşată din oficiu procedura de control. Sesizările ulterioare, referitoare la posibila încălcare de către domnul PRICINĂ LUCIAN, funcţionar public cu funcţie de conducere în cadrul Ministerului Mediului, a prevederilor legale în domeniu, au fost conexate.

În temeiul dispoziţiilor art. 41, alin. (1), punctul 29 din Legea 144/2007, republicată, “sunt obligate să-şi declare averile şi interesele persoanele cu funcţii de conducere şi de control, precum şi funcţionarii publici, inclusiv cei cu statut special”. Conform art. 43, alin. (3) din acelaşi act normativ, ”declaraţia de interese se face, în scris, pe propria răspundere şi cuprinde funcţiile şi activităţile, potrivit prevederilor Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale O.U.G. nr. 14/2005 privind modificarea formularelor pentru declaraţiile de avere şi pentru declaraţiile de interese, aprobată prin Legea 158/2005”.

Procedura de înştiinţare, aşa cum este prevăzută de Legea nr. 144/2007, republicată, a fost îndeplinită, domnul PRICINĂ LUCIAN fiind informat, la data de 12.03.2009, 31.03.2009, respectiv 26.06.2009, despre declanşarea procedurii de verificare a respectării dispoziţiilor legale referitoare la completarea şi depunerea declaraţiilor de avere şi de interese şi regimul juridic al incompatibilităţilor, precum şi cu privire la drepturile sale de a lua cunoştinţă de actele şi lucrările dosarului, de a fi asistat sau reprezentat de avocat şi de a prezenta orice elemente justificative pe care le consideră necesare.

Din analiza datelor şi informaţiilor puse la dispoziţie de către instituţiile competente, au rezultat următoarele:

- domnul PRICINĂ LUCIAN a fost numit începând cu data de 20.12.2007, prin Ordinul Ministrului nr. 2001/27.12.2007, în funcţia publică de conducere în cadrul Ministerului Mediului;

- domnul PRICINĂ LUCIAN deţine în prezent calitatea de administrator în cadrul următoarelor societăţi comerciale:

a) S.C. RORATEX S.A., începând cu data de 21.06.2006;

b) S.C. HORSE BET S.R.L., începând cu data de 14.03.2007;

c) S.C. MINEAL EXTRACT S.R.L., începând cu data de 03.04.2007;

- domnul PRICINĂ LUCIAN deţine începând cu data de 06.02.2006, calitatea de Preşedinte al Consiliului de Administraţie al S.C. IFN EUROM LEASING S.A.;

- societăţile comerciale menţionate anterior şi la care domnul PRICINĂ LUCIAN deţine calitatea de administrator, respectiv, preşedinte al Consiliului de Administraţie sunt în prezent, conform datelor înscrise la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, în funcţiune;

- la data numirii în funcţia publică, domnul PRICINĂ LUCIAN deţinea atât calitatea de administrator în cadrul celor trei societăţi comerciale (S.C. Mineal Extract S.R.L., S.C. Roratex S.A. şi S.C. Horse Bet S.R.L.), cât şi pe cea de Preşedinte al Consiliului de Administraţie la S.C. IFN EUROM LEASING S.A.

Potrivit art. 56, alin.(1) şi (2) din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, “Calitatea de functionar public este incompatibilă cu orice altă functie publică, cu exceptia calităţii de cadru didactic şi nu pot fi deţinute funcţii în regiile autonome, societăţile comerciale ori în alte unităţi cu scop lucrativ”. În conformitate cu prevederile Legii nr. 161/2003, cu modificările şi completările ulterioare, “calitatea de funcţionar public este incompatibilă cu orice altă funcţie publică decât cea în care a fost numit, precum şi cu funcţiile de demnitate publică”, iar “funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau neremunerate, după cum urmează respectiv în cadrul regiilor autonome, societăţilor comerciale ori în alte unităţi cu scop lucrativ, din sectorul public sau privat, în cadrul unei asociaţii familiale sau ca persoana fizică autorizată”. În temeiul dispoziţiilor Legii nr. 144/2007, republicată, coroborate cu dispoziţiile Legii nr. 161/2003, cu modificările şi completările ulterioare, calitatea de funcţionar public este incompatibilă cu calitatea de administrator la societăţi comerciale.

Astfel, s-a constatat faptul că domnul PRICINĂ LUCIAN a încălcat dispoziţiile legale, aflându-se, începând cu data de 20.12.2007,  în stare de incompatibilitate, deoarece deţine simultan atât calitatea de funcţionar public  - Director General al Direcţiei Generale Pregătire, Programare şi Urmărire a Proiectelor de Investiţii din cadrul Ministerului Mediului, cât şi calităţile de administrator (în cadrul S.C. Mineal Extract S.R.L., S.C. Roratex S.A. şi S.C. Horse Bet S.R.L.), respectiv Preşedinte al Consiliului de Administraţie al S.C. IFN Eurom Leasing S.A.

Potrivit prevederilor Legii nr. 144/2007, republicată, “fapta persoanei cu privire la care s-a constatat starea de incompatibilitate constituie temei pentru eliberarea din funcţie sau, după caz, constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementărilor aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective”.

“În termen de 15 zile de la data comunicării actului de constatare a conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate, persoana verificată poate face contestaţie”, conform prevederilor legale.

Activitatea de verificare a averii dobândite în perioada exercitării mandatelor sau a îndeplinirii funcţiilor ori demnităţilor publice, după caz, a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor este supusă controlului judecătoresc. Agenţia îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalităţii, imparţialităţii, independenţei, celerităţii, dreptului la apărare şi bunei administrări.

AGENŢIA NAŢIONALĂ DE INTEGRITATE, 28 decembrie 2009


Related news: Back

11 966 706

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 13.03.2024