Comunicat privind rămânerea definitivă a actului de constatare

11 decembrie 2009, 14:07

Actul de constatare emis de Agenția Națională de Integritate la data de 09.07.2009, prin care s-a constatat starea de incompatibilitate a domnului MLADIN ADRIAN MARCEL, agent de poliţie în cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Arad, a rămas definitiv, prin necontestare, în conformitate cu prevederile art. 48, alin. (3) din Legea nr. 144/2007, republicată.

La data de 09.07.2009, Agenția a comunicat actul de constatare Comisiei de Disciplină din cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Arad pentru luarea măsurilor legale aplicabile.

Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Arad a comunicat, la data de 09.12.2009, măsurile dispuse în cazul domnului MLADIN ADRIAN MARCEL cu privire la starea de incompatibilitate în care acesta se află, întrucât deţine atât funţia de agent de poliţie în cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Arad, cât şi calitatea de asociat unic şi de administrator la Societatea Comercială BIMAX IMPEX S.R.L.:

- în urma finalizării cercetării prealabile, s-a dispus consultarea Consiliului de disciplină de pe lângă Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Arad pentru ”încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri, incompatibilități, conflicte de interese și interdicții stabilite de lege pentru polițisti”;

- în ședința Consiliului de disciplină din data de 05.10.2009 s-a dispus ”suspendarea activității Consiliului de disciplină și înaintarea dosarului de cercetare prealabilă și a actelor Consiliului de disciplină organului de urmărire penală competent a se pronunța în cauză”;

- în consecință, a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Chișineu Criș (Jud. Arad) pentru luarea măsurilor legale aplicabile ce se impun.

Precizăm că Agenția a constatat, la data de 09.07.2009, faptul că domnul MLADIN ADRIAN MARCEL se află în stare de incompatibilitate din data de 01.10.2007, dată la care a fost angajat în cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Arad, fiind şi administrator la Societatea Comercială BIMAX IMPEX S.R.L. începând cu luna noiembrie 1998, dată la care a fost înfiinţată societatea.

Potrivit art. 45, alin. (1), lit. h) din Legea nr. 360/2002, "Poliţistului îi este interzis să efectueze, direct sau prin persoane interpuse, activităţi de comerţ ori să participe la administrarea sau conducerea unor societăţi comerciale, cu excepţia calităţii de acţionar".

Conform prevederilor legale, ”fapta persoanei cu privire la care s-a constatat starea de incompatibilitate constituie temei pentru eliberarea din funcţie sau, după caz, constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective”.

De asemenea, potrivit art. 47, alin. (3) din Legea nr. 144/2007, ”persoana eliberată sau destituită din funcţie este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică dintre cele prevăzute la art. 39, cu excepţia celor elective, pe o perioadă de până la 3 ani de la data eliberării sau destituirii din funcţia sau demnitatea publică respectivă”.

Incompatibilităţile privind demnităţile publice şi funcţiile publice sunt cele reglementate de Constituţie, de legea aplicabilă autorităţii sau instituţiei publice în care persoanele ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică îşi desfăşoară activitatea, precum şi de dispozițiile Legii nr. 161/2003, cu modificările și completările ulterioare.

Actul de constatare rămas definitiv, datat 09.07.2009, prin care s-a constatat starea de incompatibilitate a domnului MLADIN ADRIAN MARCEL, agent de poliţie în cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Arad se regăsește pe pagina de Internet (www.integritate.eu), la secțiunea “ACTE DE CONSTATARE”.

AGENŢIA NAŢIONALĂ DE INTEGRITATE, 11 decembrie 2009


Related news: Back

11 966 706

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 13.03.2024