Comunicat privind rămânerea definitivă a actului de constatare

10 decembrie 2009, 12:07

Agenția Națională de Integritate, în conformitate cu prevederile Legii nr. 144/2007, republicată, a publicat pe pagina de Internet (www.integritate.eu), la secțiunea “ACTE DE CONSTATARE”, actul de constatare, datat 29.09.2009, prin care s-a constatat starea de incompatibilitate a domnului NICOLAE ILIUȚĂ, fost director al Direcției Juridice din cadrul Secretariatului General al Guvernului.

Curtea de Apel București – Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal a comunicat Agenției Naționale de Integritate faptul că pe rolul acesteia nu figurează înregistrată nicio contestație formulată de către domnul NICOLAE ILIUȚĂ, fost director în cadrul Secretariatului General al Guvernului, împotriva actului de constatare emis de Agenția Națională de Integritate, prin care s-a constatat starea de incompatibilitate în care acesta s-a aflat în perioada 25.11.2007 - 11.02.2009.

Actul de constatare, datat 29.09.2009, prin care s-a constatat starea de incompatibilitate a domnului NICOLAE ILIUȚĂ a rămas definitiv, conform art. 48, alin. (3) din Legea nr. 144/2007, republicată, prin necontestare, conform adresei transmisă de Curtea de Apel – Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal.

La data de 09.12.2009, Agenția a comunicat actul de constatare Comisiei de Disciplină din cadrul Secretariatului General al Guvernului pentru luarea măsurilor legale aplicabile care se impun.

Precizăm faptul că Agenția Națională de Integritate a constatat, la data de 29.09.2009, faptul că domnul ILIUȚĂ NICOLAE s-a aflat, în perioada 25.11.2007 - 11.02.2009, în stare de incompatibilitate, întrucât, pe lângă funcția publică de director al Direcției Juridice din cadrul Secretariatului General al Guvernului, a deținut și următoarele calități:

- membru al Consiliului de Administrație al S.C. Asigurarea Românească – ASIROM Viena Insurance Group S.A., în perioada 25.11.2007 – 29.02.2008;

- membru în Consiliul de Supraveghere al S.C. Asigurarea Românească – ASIROM Viena Insurance Group S.A., în perioada 29.02.2008 – 11.02.2009;

- membru în Consiliul de Administrație în cadrul S.C. Oil Terminal S.A., în perioada 25.11.2007 – 11.02.2009.

Conform prevederilor legale, ”fapta persoanei cu privire la care s-a constatat starea de incompatibilitate constituie temei pentru eliberarea din funcţie sau, după caz, constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective”.

De asemenea, potrivit art. 47, alin. (3) din Legea nr. 144/2007, ”persoana eliberată sau destituită din funcţie este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică dintre cele prevăzute la art. 39, cu excepţia celor elective, pe o perioadă de până la 3 ani de la data eliberării sau destituirii din funcţia sau demnitatea publică respectivă”.

Incompatibilităţile privind demnităţile publice şi funcţiile publice sunt cele reglementate de Constituţie, de legea aplicabilă autorităţii sau instituţiei publice în care persoanele ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică îşi desfăşoară activitatea, precum şi de dispozițiile Legii nr. 161/2003, cu modificările și completările ulterioare.

AGENŢIA NAŢIONALĂ DE INTEGRITATE, 10 decembrie 2009


Related news: Back

11 984 354

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 15.04.2024