Comunicat privind sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1

11 noiembrie 2009, 13:14

Agenţia Naţională de Integritate, în baza prevederilor Legii 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, republicată, a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, București, în vederea efectuării de cercetări cu privire la săvârșirea de către domnul POTERAȘU CORNEL CONSTANTIN, Consilier general în cadrul Consiliul General al Primăriei Municipiului București, a infracțiunii de fals în declarații, prevăzută și pedepsită de art. 292, Cod Penal.

Agenția s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că domnul POTERAȘU CORNEL CONSTANTIN nu a completat şi depus în termenul prevăzut de art. 44, alin. (2) din Legea nr. 144/2007, republicată, declaraţiile de avere şi de interese aferente anului fiscal 2007, în consecinţă, acesta fiind sancţionat contravenţional cu o amendă în cuantum de 500 Lei.

Procedura de înştiinţare a fost îndeplinită în conformitate cu prevederile Legii nr. 144/2007, republicată, domnul POTERAȘU CORNEL CONSTANTIN fiind informat despre declanşarea procedurii de verificare a respectării dispoziţiilor legale privind completarea şi depunerea declaraţiilor de avere şi de interese, precum şi cu privire la drepturile sale de a lua cunoştinţă de actele şi lucrările dosarului, de a fi asistat sau reprezentat de avocat şi de a prezenta orice elemente justificative pe care le consideră necesare.

În urma verificărilor, s-a constatat faptul că datele cuprinse în declarațiile de avere și de interese, aferente anilor fiscali 2007 și 2008, sunt incomplete și inexacte, după cum urmează:

I. În calitate de Consilier general în cadrul Consiliului General al Primăriei Municipiului București:

- pentru anul fiscal 2007, domnul POTERAȘU CORNEL CONSTANTIN a declarat venituri în cuantum de 98.700 lei, față de 121.645 lei, cât a obținut în realitate;

- pentru anul fiscal 2008, domnul POTERAȘU CORNEL CONSTANTIN a declarat venituri obținute, în sumă de 101.700 lei, față de 174.717 lei, cât a obținut în realitate; de asemenea, în altă declarație de avere depusă la data de 30.06.2009 tot pentru anul fiscal 2008, acesta a declarat venituri în sumă de 152.250 lei, față de suma reală obținută, și anume 174.717 lei;

II. În calitate de funcționar public parlamentar – Director general în cadrul Cabinetului Secretarului General al Camerei Deputaților:

- în declarația de avere depusă în 2006, domnul POTERAȘU CORNEL CONSTANTIN a menționat un venit în sumă de 14.000 lei, însă, conform informațiilor puse la dispoziție de către instituțiile competente, în anul 2005 acesta nu a obținut niciun fel de venit;

III. În calitate de Director general adjunct la Registrul Auto Român, acesta a menționat, pentru anul fiscal 2007, un venit în sumă de 17.000 lei, față de 121.645 lei, cât obținuse în realitate;

IV. Ca urmare a deținerii calității de membru al Consiliului de Administrație la Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța, domnul POTERAȘU CORNEL CONSTANTIN a declarat, pentru anul fiscal 2008, un venit de 108.500 lei, față de 174.717 lei, cât obținuse în realitate;

V. În calitate de membru în Consiliul de Administrație la Regia Autonomă „Monitorul Oficial” S.A., a declarat un venit realizat în anul fiscal 2008, în sumă de 108.500 lei, în fapt, acesta obținând venituri în cuantum de 174.717 lei.

Având în vedere faptul că aspectele menţionate anterior constituie indicii temeinice privind săvârşirea de către domnul POTERAȘU CORNEL CONSTANTIN a infracţiunii de fals în declaraţii, prevăzută şi pedepsită de art. 292, Cod Penal, asupra căreia doar organele judiciare au competenţa de a se pronunţa, s-a dispus sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, București.

Activitatea de verificare a averii dobândite în perioada exercitării mandatelor sau a îndeplinirii funcţiilor ori demnităţilor publice, după caz, a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor este supusă controlului judecătoresc. Agenţia îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalităţii, imparţialităţii, independenţei, celerităţii, dreptului la apărare şi bunei administrări.

Verificările au fost suspendate până la soluționarea cauzei de către organul judiciar.

AGENŢIA NAŢIONALĂ DE INTEGRITATE, 11 noiembrie 2009


Related news: Back

11 966 706

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 13.03.2024