Comunicat privind sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște

3 noiembrie 2009, 13:41

Agenţia Naţională de Integritate, în baza prevederilor Legii nr. 144/2007, republicată, a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, în vederea efectuării de cercetări cu privire la săvârşirea de către doamna MARINESCU SOFIA GABRIELA, consilier la Serviciu Buget din cadrul Consiliului Județean Dâmbovița, a infracţiunii de fals în declaraţii, prevăzută şi pedepsită de art. 292, Cod Penal.

În conformitate cu prevederile legale, Agenția a fost sesizată de către Cotidianul „ZIUA”, cu privire la faptul că doamna MARINESCU SOFIA GABRIELA nu ar fi respectat regimul juridic al declarării averilor și intereselor.

Procedura de înştiinţare a fost îndeplinită în conformitate cu prevederile Legii nr. 144/2007, republicată, doamna MARINESCU SOFIA GABRIELA fiind informată despre declanşarea procedurii de verificare a respectării dispoziţiilor legale privind completarea şi depunerea declaraţiilor de avere şi de interese, precum şi cu privire la drepturile sale de a lua cunoştinţă de actele şi lucrările dosarului, de a fi asistat sau reprezentat de avocat şi de a prezenta orice elemente justificative pe care le consideră necesare.

În urma verificărilor s-a constatat faptul că datele cuprinse în declarațiile de avere și de interese, completate de către doamna MARINESCU SOFIA GABRIELA, în calitate de funcționar public în cadrul Consiliului Județean Târgoviște, sunt incomplete și inexacte:

- în declarația de avere, completată și depusă la data de 05.10.2006, pentru anul fiscal 2005, la rubrica ”VENITURI DIN ALTE SURSE”, doamna MARINESCU SOFIA GABRIELA nu a menționat prețul încasat ca urmare a cesionării unui pachet de acțiuni în valoare de 1.447.475.000 Lei vechi, reprezentând 15,8% din capitalul social al societății comerciale START S.A.

Având în vedere existența indiciilor temeinice privind săvârşirea de către doamna MARINESCU SOFIA GABRIELA a infracţiunii de fals în declaraţii, prevăzută şi pedepsită de art. 292, Cod Penal, asupra căreia doar organele judiciare au competenţa de a se pronunţa, s-a dispus sesizarea Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște.

Activitatea de verificare a averii dobândite în perioada exercitării mandatelor sau a îndeplinirii funcţiilor ori demnităţilor publice, după caz, a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor este supusă controlului judecătoresc. Agenţia îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalităţii, imparţialităţii, independenţei, celerităţii, dreptului la apărare şi bunei administrări.

Verificările au fost suspendate până la soluţionarea cauzei de către organul judiciar.

AGENŢIA NAŢIONALĂ DE INTEGRITATE, 03 noiembrie 2009


Related news: Back

11 984 354

DE DECLARATII DE AVERE SI INTERESE POT FI CONSULTATE PRIN PORTALUL A.N.I.

ultima actualizare 15.04.2024