Close






Cooperare internaţională

ANUL 2010


2010-09-28/10-01 - Participarea la conferința organizată la Ankara (Turcia)

2010-09-28/10-01 - Participarea la Conferința cu tema "Consolidarea cooperării în materie de corupție şi punerea în aplicare în Europa de Est şi Asia Centrală"

În perioada 28 septembrie – 01 octombrie 2010, la invitaţia Băncii Mondiale, o delegaţie a Agenţiei Naționale de Integritate condusă de către Președintele Agenției Naționale de Integritate, domnul Alexandru Cătălin MACOVEI și domnul Horia GEORGESCU, Secretar General al instituției, a participat la Conferința cu tema “Consolidarea cooperării în materie de corupție şi punerea în aplicare în Europa de Est şi Asia Centrală”, organizată la Ankara, Turcia.


2010-09-10 - Vizita delegației Biroului Central Anticorupție din Republica Polonă la sediul A.N.I.

2010-09-10 - Vizita delegației Biroului Central Anticorupție din Republica Polonă la sediul A.N.I.

O delegație a Biroului Central Anticorupție din Republica Polonă, condusă de către domnul Pawel WOJTUNIK, Şeful acestei instituții, a efectuat, în data de 10 septembrie 2010, o vizită de lucru la sediul Agenției Naționale de Integritate.

Delegația Biroului Central Anticorupție din Republica Polonă a fost primită de către domnul Alexandru Cătălin MACOVEI, Președintele Agenției Naționale de Integritate și domnul Horia GEORGESCU, Secretar General. În cadrul întâlnirii, s-au purtat discuții pe marginea scopurilor asumate de către Agenţia în combaterea corupţiei prin mijloace administrative, precum și despre particularitățile sistemelor de declarare a averilor și a intereselor din cele două țări.

În virtutea discuțiilor purtate, s-a stabilit ca, în perioada imediat următoare, cele două instituții să demareze procedurile premergătoare privind încheierea unui Protocol de colaborare între Agenția Națională de Integritate și Biroul Central Anticorupție în ceea ce privește schimbul de bune practici, dezvoltarea programelor de pregătire profesională, îmbunătățirea strategiilor complementare programelor de prevenire etc.

Din delegația condusă de domnul Pawel WOJTUNIK au mai făcut parte domnii Slawomir SNIEZKO, Director de Cabinet şi Pawel RUTKOWSKI, Expert-coordonator al activităţii de cooperare internaţională.



Vizita delegaţiei Biroului Central Anticorupţie din Republica Polonă

 

2010-09-06/10 - Vizita reprezentanților Comisiei pentru Prevenirea Corupției din Republica Macedonia

2010-09-06/10 - Vizita reprezentanților Comisiei pentru Prevenirea Corupției din Republica Macedonia la sediul A.N.I.

În perioada 6 – 10 septembrie 2010, a avut loc la sediul Agenției Naționale de Integritate, vizita delegației Comisiei pentru Prevenirea Corupției din Republica Macedonia.

Vizita de studiu a fost organizată cu sprijinul TAIEX (Asistenţa Tehnică şi Schimb de Informaţii), instrument al Comisiei Europene, și a avut ca scop dezvoltarea și îmbunătățirea practicilor instituționale din sistemul de declarare a averilor și a intereselor din Republica Macedonia, prin realizarea schimbului de experiență cu o instituție cu competențe similare din Uniunea Europeană, în speță, Agenția Națională de Integritate.

Delegația a fost primită de către domnul Horia GEORGESCU, Secretar General al Agenției. În cadrul întrevederii, au fost discutate aspecte privind intensificarea relațiilor de colaborare în materie de schimb de experiență și bune practici între cele două instituții.

De asemenea, membrii delegației macedonene au participat la o serie de întâlniri de lucru cu inspectorii de integritate ce au vizat discuții referitoare la organizarea și funcționarea Agenţiei, precum şi rezultatele înregistrate de instituție în contextul luptei împotriva corupției. Din delegația Comisiei pentru Prevenirea Corupției din Republica Macedonia au făcut parte doamna Ljubinka MARKOVA MURATOVSKA (Membru al Comisiei), și domnii Cvetko MOJSOSKI (Membru al Comisiei), Vlatko IVANOV (Consilier) și Adem ZUBERI (Expert IT).



Vizita delegaţiei Comisiei pentru Prevenirea Corupţiei din Republica Macedonia Vizita delegaţiei Comisiei pentru Prevenirea Corupţiei din Republica Macedonia
Vizita delegaţiei Comisiei pentru Prevenirea Corupţiei din Republica Macedonia Vizita delegaţiei Comisiei pentru Prevenirea Corupţiei din Republica Macedonia

 

2010-05-10/14 - Participarea la cea de a 17-a Conferință naţională (USA)

2010-05-10/14  - Participarea la cea de a 17-a Conferință naţională (USA) cu tema “Excelenţă în etică”

În perioada 12 – 14 mai 2010, la invitaţia Biroului de Etică Guvernamentală a Statelor Unite ale Americii (USOGE), o delegaţie oficială a Agenţiei Naţionale de Integritate a participat, la Chicago (Illinois), la cea de a 17-a Conferinţă naţională (USA) cu tema “Excelenţă în etică”.

Scopul conferinței a fost acela de a informa oficialii de etică (persoane din cadrul instituțiilor aflate pe palierul ramurii Executive din Statele Unite, desemnate cu implementarea prevederilor legale incidente) cu privire la modificările legilor sau a regulamentelor referitoare la etica în instituțiile publice.

De asemenea, Conferința a reprezentat și un excelent forum de discuții și schimb de experiența/bune practici.


2010-05-09/14 – Vizita de studiu organizată la Londra şi Belfast

2010-05-09/14 – Vizita de studiu organizată la Londra şi Belfast

În perioada 09 – 14 mai 2010, în baza Proiectului de înfrăţire instituţională pe termen scurt: FT2007/19343.07.01/IB/JH-23TL – “Consolidarea cadrului practic şi legal din România în domeniul recuperării bunurilor”, a fost organizată la Londra şi Belfast o vizită de studiu pentru 15 specialişti (procurori, poliţişti, experţi/judecători), la care a luat parte și un reprezentant al Agenției Naționale de Integritate, din cadrul Direcției Generale Inspecția de Integritate.


2010-05-13 – Vizita delegaţiei Procuraturii Generale din Azerbaidjan la sediul A.N.I.

2010-05-13 – Vizita delegaţiei Departamentului Anticorupţie (ACD) a  Procuraturii Generale din Azerbaidjan la sediul A.N.I.

În cadrul Proiectului de Twinning AZ08/PCA/JH/04 “Suport pentru Departamentul Anti-Corupție şi Procuratura Generală a Republicii Azerbaidjan”, la data de 13 mai 2010, o delegaţie a Departamentului Anticorupţie (ACD) a Procuraturii Generale din Azerbaidjan a efectuat o vizită de studiu la sediul Agenţiei Naţionale de Integritate.


2010-05-03/04 – Participarea la conferința organizată la Tirana (Albania)

2010-05-03/04 – Participarea la Conferința “International Collaboration in Conflict of Interest Prevention and Declaration of Assets – a Tool against Corruption”

În perioada 03 - 04 mai 2010, la invitaţia Înaltului Inspectorat pentru declararea şi auditul activelor (HIDAA), o delegaţie a Agenţiei a participat la Conferinţa “International Collaboration in Conflict of Interest Prevention and Declaration of Assets – a Tool against Corruption”, organizată la Tirana (Albania).

Această conferinţă a fost organizată în cooperare cu Iniţiativa Regională Anticorupţie în Europa de Sud-Est (RAI).


2010-03-10/11 - Participarea la atelierul de lucru organizat la Sofia (Bulgaria)

2010-03-10/11 -  Participarea la Atelierul de lucru cu tema “Consolidarea cooperării internaţionale în urmărirea şi identificarea bunurilor obtinute ilicit în regiunea Balcanilor”

În perioada 10 - 11 martie 2010, o delegaţie a Agenţiei Naționale de Integritate a participat la invitaţia TAIEX (Technical Assistance Exchange Instrument), la Atelierul de lucru cu tema “Consolidarea cooperării internaţionale în urmărirea şi identificarea bunurilor obtinute ilicit în regiunea Balcanilor”, desfăşurat la Sofia (Bulgaria).

Acest atelier a fost organizat în cooperare cu EUROPOL şi CEPACA (Comisia pentru stabilirea bunurilor proprietate obţinute din activităţi criminale).


2010-02-08/09 – Participarea la seminarul organizat la Skopje (Macedonia)

2010-02-08/09 – Participarea la Seminarul cu tema “Verificarea declarațiilor de avere și combaterea conflictelor de interese”

În perioada 08 - 09 Februarie 2010, la invitatia TAIEX (Technical Assistance Exchange Instrument), reprezentanți ai Agenției Naţionale de Integritate au participat, în calitate de experți, la Seminarul cu tema “Verificarea declarațiilor de avere și combaterea conflictelor de interese”, organizat la Skopje (Macedonia).

În cadrul seminarului, reprezentanții ANI au susținut o prezentare cu tema “Agenţia Naţională de Integritate: Sistemul românesc de verificare a averii, a incompatibilităţilor şi a potenţialelor conflicte de interese” și un studiu de caz privind conflictul de interese.


ANUL 2009



2009-12-02/04 - Participarea reprezentantilor Agenţiei la o masă rotundă, Sofia (Bulgaria)

2009-12-02/04 - Participarea la Masa rotundă cu tema “Lecţii din Uniunea Europeană şi Consiliul Europei - Discutarea cazurilor de recuperare a bunurilor, lecţii învăţate şi bune practici”

În perioada 02 – 04 decembrie 2009, StAR a organizat la Sofia (Bulgaria) o masă rotundă cu tema “Lecţii din Uniunea Europeană şi Consiliul Europei - Discutarea cazurilor de recuperare a bunurilor, lecţii învăţate şi bune practici”, eveniment la care au participat şi reprezentanţi ai Agenţiei.


2009-11-23/26 – Vizita delegaţiei Comisiei de Integritate a Republicii Irak la sediul A.N.I.

2009-11-23/26 – Vizita delegaţiei Comisiei de Integritate a Republicii Irak la sediul A.N.I.

În perioada 23 – 26 noiembrie 2009, a avut loc vizita în România a delegației Comisiei de Integritate a Republicii Irak. Delegația a fost condusă de Președintele acestei instituții, domnul judecător RAHEM HASEN JREW AL-IGEELI și a mai avut în componența sa, pe lângă personalul auxiliar, un reprezentant al mediului organizațiilor non-guvernamentale din Irak.

Membrii delegației au efectuat o vizită de lucru la Agenția Națională de Integritate cu scopul de a se familiariza cu practicile instituționale din România referitoare la verificarea averilor, conflictelor de interese și a incompatibilităților, precum și cu eforturile de combatere și prevenire a fenomenului de corupție.

Delegația a fost primită de către domnul Alexandru Cătălin MACOVEI, Președintele Agenției Naționale de Integritate și Horia GEORGESCU, Secretar General. În cadrul întrevederii, au fost discutate aspecte privind intensificarea relațiilor de colaborare în materie de schimb de experiență și bune practici între cele două instituții.

Ulterior primirii oficiale de către conducerea Agenției, membrii delegației irakiene au participat la o serie de întâlniri de lucru cu inspectorii de integritate, ce au vizat discuţii pe marginea aspectelor privind organizarea și funcţionarea Agenţiei, precum şi rezultatele înregistrate de instituție în contextul luptei împotriva corupției.



Vizita Delegaţiei Comisiei de Integritate a Republicii Iraq Vizita Delegaţiei Comisiei de Integritate a Republicii Iraq
Vizita Delegaţiei Comisiei de Integritate a Republicii Iraq Vizita Delegaţiei Comisiei de Integritate a Republicii Iraq
Vizita Delegaţiei Comisiei de Integritate a Republicii Iraq  Vizita Delegaţiei Comisiei de Integritate a Republicii Iraq

2009-10-19/20 – Seminarul regional “Identificarea şi impiedicarea îmbogăţirii ilicite”

2009-10-19/20 – Participarea la Seminarul regional cu tema “Identificarea şi impiedicarea îmbogăţirii ilicite”

La invitaţia Ambasadei Republicii Franceze în România, o delegaţie oficială din partea Agenţiei a participat, în perioada 19 - 20 octombrie 2009, la Seminarul regional cu tema “Identificarea şi impiedicarea îmbogăţirii ilicite”, organizat la Sofia (Bulgaria).


2009-10-15/16 – Seminarul “Asset declaration for Public Officials as a Tool against Corruption”

2009-10-15/16 – Participarea la Seminarul cu tema “Asset declaration for Public Officials as a Tool against Corruption”

În perioada 15 -16 octombrie 2009, Preşedintele Agenţiei Naţionale de Integritate, domnul Alexandru Cătălin MACOVEI, a participat la Seminarul cu tema “Asset declaration for Public Officials as a Tool against Corruption”, organizat la Belgrad (Serbia) de către Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) şi Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE).


2009-08-31 – Vizita delegaţiei Comitetului de Etică al Funcționarilor Publici din Republica Coreea

2009-08-31 – Vizita  delegaţiei Comitetului de Etică al Funcționarilor Publici din Republica Coreea la sediul A.N.I.

La data de 31 august 2009, Agenţia Naţională de Integritate a primit vizita unei delegaţii oficiale din Republica Coreea, formată din reprezentanți ai Seoul Metropolitan Government – Public Official Ethics Committee (Comitetul de Etică al Funcționarilor Publici) și condusă de către domnul KWANG-IL CHU, evaluator și membru în cadrul instituției menționate.

Membrii delegaţiei s-au întâlnit cu Preşedintele Agenţiei Naţionale de Integritate, domnul Alexandru Cătălin MACOVEI și cu domnul Horia GEORGESCU, Secretarul General al Agenţiei. Discuţiile s-au purtat pe marginea activității și a rolului Agenției Naționale de Integritate în sistemul instituțional de luptă împotriva corupției din România, precum și despre metodele de verificare a averilor în cazul persoanelor care ocupă funcții și demnități publice.


2009-05-20 – Vizita unei delegaţii oficiale a Republicii Federale Germania la sediul A.N.I.

2009-05-20 – Vizita unei delegaţii oficiale a Republicii Federale Germania la sediul Agenţiei Naţionale de Integritate

Preşedintele Agenţiei Naţionale de Integritate, domnul Alexandru Cătălin MACOVEI, a primit, în data de 20 mai 2009, la sediul A.N.I., vizita unei delegaţii a Republicii Federale Germania, condusă de către domnul Rolf MAFAEL, însărcinatul pentru relaţii externe ale Uniunii Europene şi pentru relaţiile cu ţările membre ale U.E. în cadrul Ministerului Federal al Afacerilor Externe din Republica Federală Germană.

În cadrul întrevederii s-au purtat discuţii pe marginea aspectelor privind organizarea si funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi progresele instituţiei în cadrul Condiţionalităţii nr. 2 din Mecanismul de Cooperare şi Verificare.

Delegaţia a salutat demersurile Agenţiei în contextul verificării declaraţiilor de avere şi de interese, a incompatibilităţilor şi a conflictelor de interese şi a dat asigurări că Berlinul va sprijini activitatea Agenţiei.

La discuţii au luat parte și domnii Horia GEORGESCU, Secretarul General al Agenţiei Naţionale de Integritate, Jorg SCHENK, referent în cadrul Direcţiei Uniunea Europeană din Ministerul Federal al Afacerilor Externe, Holger SCHERF, Ministru consilier şi doamna Julia KOHLHEIM, Şef al Serviciului Juridic şi Consular din cadrul Ambasadei Republicii Federale Germania la Bucureşti.


ANUL 2008



2008-11-24/28 - Vizita oficială de lucru a delegaţiei Agenţiei Naţionale de Integritate în Franţa

2008-11-24/28 - Vizita oficială de lucru a delegaţiei Agenţiei Naţionale de Integritate în Franţa

La invitația Ambasadei Republicii Franceze în România, o delegaţie a Agenţiei Naţionale de Integritate, condusă de Preşedintele instituţiei, domnul Alexandru Cătălin MACOVEI, a efectuat, în perioada 24 – 28 noiembrie 2008, o vizită de lucru în Franţa.

Evenimentul a inclus o serie de întrevederi cu reprezentanţi ai instituţiilor cu atribuţii în domeniul prevenirii şi combaterii corupţiei din Franţa (Serviciul Central de Prevenire a Corupţiei (S.C.P.C.), cu competenţe în culegerea de informaţii şi observaţii asupra nivelului corupţiei din Franţa, acordarea de asistenţă cu privire la legalitatea actelor aferente licitaţiilor publice şi în identificarea eventualelor necesităţi de modificare a legislaţiei, Comisia Naţională a Fondurilor de Campanie şi a Finanţării Politice, T.R.A.C.F.I.N., cu atribuţii în identificarea circuitelor financiare clandestine şi Comisia pentru Transparenţă Financiară a Vieţii Politice, cu atribuţii similare Agenţiei Naţionale de Integritate).

În urma acestei vizite, Agenţia intenţionează demararea mai multor proiecte care să includă încheierea de Protocoale de colaborare cu Serviciul Central de Prevenire a Corupţiei (S.C.P.C.) şi Comisia pentru Transparenţă Financiară a Vieţii Politice, identificarea posibilităţilor de a avea acces la F.I.C.O.B.A. (bază de date ce înregistrează informaţii financiare cu privire la aproape 80 milioane persoane din Franţa), facilitarea schimbului de informaţii cu Comisia Naţională a Fondurilor de Campanie şi a Finanţării Politice, cât și asigurarea pregătirii profesionale a inspectorilor din cadrul Agenţiei, pregătire asigurată de către experţi din cadrul instituţiilor menţionate anterior.



 Vizită Delegaţie A.N.I. în Franţa Vizită Delegaţie A.N.I. în Franţa 
 Vizită Delegaţie A.N.I. în Franţa  Vizită Delegaţie A.N.I. în Franţa

2008-11-17/28 - Participarea la Cursul cu tema “Administrarea justiției”

2008-11-17/28 - Participarea la Cursul cu tema “Administrarea justiției”

În perioada 17-28 noiembrie 2008, un reprezentant al Agenției Naţionale de Integritate din cadrul Direcției Generale Juridice, Control și Relații Publice a luat parte la Cursul cu tema “Administrarea justiției”, organizat de către TCM Asser Instituut în colaborare cu Guvernul Olandez, la Haga.


2008-11-21 – Vizita unei delegaţii oficiale din Republica Moldova la sediul A.N.I.

2008-11-21 – Vizita unei delegaţii oficiale din Republica Moldova la sediul A.N.I.

La data de 21 noiembrie 2008, Agenţia Naţională de Integritate a primit vizita unei delegaţii oficiale din Republica Moldova, formată din Şeful Secţiei de Expertiză Anticorupţie din cadrul Departamentului Prognoză, Analiză şi Programe Anticorupţie, domnul Valentin CRISTEA, din Şeful Secţiei nr. 1 a Direcţiei Generale Anticorupţie, domnul Mihai ŞIŞCANU şi Inspectorul superior din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei –, domnul Sergiu Vasile DOINA.

Membrii delegaţiei s-au întâlnit cu Preşedintele Agenţiei Naţionale de Integritate, domnul Alexandru Cătălin MACOVEI, cu Secretarul General al Agenţiei, domnul Horia GEORGESCU, precum şi cu reprezentanţi ai Inspecţiei de Integritate.

Discuţiile s-au purtat pe marginea identificării posibilităţilor de preluare de către Republica Moldova a modelului Agenţiei Naţionale de Integritate, în vederea implementării acestuia la nivelul instituţiilor pe care membrii delegaţiei le-au reprezentat.

Vizita de lucru a avut ca obiective stabilirea oportunităţilor de colaborare şi familiarizarea cu procedurile de lucru ale inspectorilor de integritate.



Vizită Delegaţie oficială Republica Moldova Vizită Delegaţie oficială Republica Moldova
Vizită Delegaţie oficială Republica Moldova Vizită Delegaţie oficială Republica Moldova
Vizită Delegaţie oficială Republica Moldova  

2008-10-17 - Memorandum de Colaborare A.N.I. și Comisia pentru Prevenirea Corupţiei din Slovenia

2008-10-17 - Semnarea Memorandumului de Colaborare între Agenția Națională de Integritate și Comisia pentru Prevenirea Corupţiei din Slovenia

În data de 17 octombrie 2008, domnul Alexandru Cătălin MACOVEI, Preşedintele Agenţiei Naţionale de Integritate şi domnul Drago KOS, Preşedintele Comisiei pentru Prevenirea Corupţiei din Slovenia, au semnat, la Ljubljana, un Memorandum de Colaborare între cele două instituţii.

În baza acestui document, cooperarea dintre cele două instituţii se va derula pe bază de parteneriat activ pentru corelarea eforturilor de îmbunătăţire a activităţii de luptă împotriva corupţiei.




 
 

 
 

2008-09-29 - Vizita Secretarului General al SCPC la sediul A.N.I.

2008-09-29 - Vizita Secretarului General al Serviciului Central de Prevenire a Corupţiei la sediul A.N.I.

La data de 29 septembrie 2008, a avut loc, la sediul Agenţiei Naţionale de Integritate, o întrevedere între Preşedintele Agenţiei Naţionale de Integritate, domnul Alexandru Cătălin MACOVEI şi Secretarul General al Serviciului Central de Prevenire a Corupţiei (SCPC), doamna judecător Patricia DUFOUR.

Discuţiile s-au purtat pe marginea identificării unor forme de colaborare între cele două instituţii cu competenţe similare, precum şi în vederea stabilirii de contacte cu organismele din Franţa cu atribuţii în prevenirea şi combaterea corupţiei.



Întâlnire Preşedinte ANI şi Secretarul General al SPSC

2008-09-09 – Vizita delegaţiei indoneziene pentru Convenţia Naţiunilor Unite împotriva Corupţiei

2008-09-09 – Vizita delegaţiei indoneziene pentru Convenţia Naţiunilor Unite împotriva Corupţiei (UNCAC) din Republica Indonezia la sediul A.N.I.

O delegaţie a Republicii Indonezia, formată din reprezentanţi ai Ministerului de Stat pentru Planificarea Dezvoltării Naţionale, ai Parchetului General, ai Ministerului Justiţiei şi ai Comisiei Anti-Corupţie, au efectuat, în data de 9 septembrie 2008, o vizită la sediul Agenţiei Naţionale de Integritate, în vederea asigurării unui schimb de experienţă privind eforturile instituţiilor abilitate în combaterea corupţiei.

Discuţiile dintre reprezentanţii Republicii Indonezia şi cei ai Agenţiei Naţionale de Integritate s-au purtat pe marginea  scopurilor asumate de către Agenţie în combaterea corupţiei din România şi a procedurilor de verificare a declaraţiilor de avere şi de interese, a conflictelor de interese, precum şi regimul incompatibilităţilor.



 Vizita delegatie Indonezia  Vizita delegatie Indonezia
 Vizita delegatie Indonezia  Vizita delegatie Indonezia

2008-06-29/07-03 - Vizita oficială de lucru a delegaţiei Agenţiei Naţionale de Integritate la Londra

2008-06-29/07-03 - Vizita oficială de lucru a delegaţiei Agenţiei Naţionale de Integritate la Londra

La invitaţia Excelenţei Sale, Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord în România, domnul  Robin BARNETT, o delegaţie a Agenţiei Naţionale de Integritate a efectuat, în perioada 29 iunie - 03 iulie 2008, o vizită de lucru la Londra.

Din delegaţie au făcut parte domnul Alexandru Cătălin MACOVEI, Preşedintele A.N.I. şi domnul Horia GEORGESCU, Secretar General.

În cadrul vizitei, au fost prevăzute întâlniri cu reprezentanţii Serious Fraude Office, SOCA, Unităţii de Fraudă Internă ai departamentului de Sănătate, respectiv ai Departamentului de Muncă şi Pensie, precum şi cu Comisarul Parlamentar pentru Standarde, Alda Barry.


2008-06-28/29 – Adunarea Generală a Rețelei Anticorupție pentru Europa de Est și Asia Centrală

2008-06-28/29 – Participarea la Adunarea Generală a Rețelei Anticorupție pentru Europa de Est și Asia Centrală

În perioada 26 - 28 iunie 2008, a avut loc cea de-a şaptea Adunare Generală a Reţelei Anticorupţie pentru Europa de Est şi Asia Centrală, la Tbilisi, Georgia, întâlnire la care au luat parte și reprezentanți ai Agenției.

Cu ocazia acestui eveniment, au fost stabilite contacte şi identificate posibilităţi de cooperare cu instituţii care au atribuţii similare A.N.I.


2008-06-10 – Vizita Directorului Adjunct al OIAIG din cadrul USOGE la sediul A.N.I.

2008-06-10 – Vizita Directorului Adjunct al Oficiului Internaţional de Asistenţă şi Iniţiativă Guvernamentală (OIAIG) din cadrul  Departamentului Guvernamental de Etică al Statelor Unite (USOGE) la sediul A.N.I.

În data de 10 iunie 2008, doamna Jane Ley, Director Adjunct al OIAIG din cadrul  (USOGE), a efectuat o vizită de lucru la sediul Agenţiei Naţionale de Integritate.

În cursul acestei misiuni, oficialul Guvernului SUA a susţinut o sesiune de dezbateri la care au participat domnul Alexandru Cătălin MACOVEI, Preşedintele Agenţiei, managementul ANI, precum şi inspectorii de integritate. Discuţiile s-au axat pe identificarea posibilelor provocări pe care le-ar putea întâmpina Agenţia, modul în care aceasta se încadrează în sistemul instituţional, analizarea rolului schimbului de informaţii inter-instituţionale, precum şi importanţa bazelor de date.

Vizita oficialului se încadrează în programul de asistenţă acordat României de către Guvernul Statelor Unite, în sensul dezvoltării unui sistem credibil şi eficient de luptă împotriva corupţiei şi întăririi capacităţii administrative şi operaţionale a Agenţiei Naţionale de Integritate.


2008-05-26/28 – Vizita oficială de lucru în Albania a delegaţiei Agenţiei Naţionale de Integritate

2008-05-26/28 – Vizita oficială de lucru în Albania a delegaţiei Agenţiei Naţionale de Integritate, în vederea semnării Protocolului de colaborare între Agenţia Naţională de Integritate şi Înaltul Comisariat pentru Audit şi Declaraţii de Avere din Albania

În perioada 26-28 mai 2008, o delegație a Agenției Naţionale de Integritate condusă de către domnul Alexandru Cătălin Macovei, Preşedintele Agenţiei Naţionale de Integritate, a participat la Tirana (Albania) la Conferința cu tema “Cooperarea și schimbul de bune practici”, organizată în baza unui proiect de twinning elaborat de către Inițiativa Regională Anticorupție (RAI), destinat Agenției Naționale de Integritate și Inspectoratului General pentru Auditarea și Declararea Averilor din Albania.

În urma acestei conferinţe, domnul Alexandru Cătălin Macovei, Preşedintele A.N.I., şi doamna Fatmira LASKA, Preşedintele Înaltului Comisariat pentru Audit şi Declaraţii de Avere din Albania, au semnat un Protocol de Colaborare între cele două instituţii. În baza acestui document, cooperarea se va derula pe bază de parteneriat activ pentru corelarea eforturilor de îmbunătăţire a activităţii de luptă împotriva corupţiei, rezolvării conflictelor de interese şi a integrităţii funcţionarilor publici şi demnitarilor.


     


 

2008-05-05/07 - Participarea la Seminarul cu tema “Cooperarea Judiciară între Italia şi România”

2008-05-05/07 - Participarea la Seminarul cu tema “Cooperarea Judiciară între Italia şi România”

În urma invitației Ambasadei Italiei la București, în perioada 05-07 mai 2008, o delegație a Agenției condusă de către domnul Alexandru Cătălin Macovei, Preşedintele A.N.I., a participat la Trani (Italia), la Conferinţa cu tema „Cooperarea Judiciară între Italia şi România”.

Cu ocazia acestui eveniment, au fost stabilite contacte şi identificate posibilităţi de cooperare cu instituţii care au atribuţii similare A.N.I.


2008-04-21/23 – Vizita oficială de lucru în Muntenegru a delegaţiei A.N.I.

2008-04-21/23 – Vizita oficială de lucru în Muntenegru a delegaţiei Agenţiei Naţionale de Integritate, în vederea semnării Protocolului de colaborare între Agenţia Naţională de Integritate şi Comisia pentru Stabilirea Conflictelor de Interese din Muntenegru

Agenţia Naţională de Integritate şi Comisia pentru Stabilirea Conflictelor de Interese din Muntenegru au semnat la data de 21 aprilie 2008, la Podgoriţa (Muntenegru), un protocol de colaborare între cele două instituții. În baza acestui document, cooperarea dintre cele două instituţii se va derula pe bază de parteneriat activ pentru corelarea eforturilor de îmbunătăţire a activităţii de luptă împotriva corupţiei, rezolvării conflictelor de interes şi a integrităţii funcţionarilor publici şi demnitarilor, în spiritul documentelor pragmatice, care recomandă eforturi susţinute privind îmbunătaţirea sistemului juridic, măsuri anticorupţie şi lupta împotriva corupţiei.